Encontrados 13472 resultados para: Îi
Deoarece dorea să treacă în Aháia, fraţii l-au încurajat şi au scris discipolilor să-l primească bine. Când a ajuns acolo, a fost de mare ajutor celor care crezuseră datorită harului; (Faptele Apostolilor 18, 27)
căci îi combătea cu tărie pe iudei în public, demonstrând prin Scripturi că Isus este Cristos. (Faptele Apostolilor 18, 28)
Paul le-a zis: „Ioan a botezat cu botezul convertirii, spunând poporului să creadă în cel care vine, adică în Isus”. (Faptele Apostolilor 19, 4)
Erau cu toţii cam doisprezece bărbaţi. (Faptele Apostolilor 19, 7)
Întrucât unii dintre ei erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău calea [Domnului] în faţa mulţimii, el s-a despărţit de ei. I-a luat pe discipoli dintre ei şi în fiecare zi îi învăţa în şcoala lui Tiranos. (Faptele Apostolilor 19, 9)
Aceasta s-a întâmplat timp de doi ani, astfel încât toţi locuitorii din Asia, iudei şi greci, au ascultat cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 19, 10)
Dumnezeu făcea prin mâinile lui Paul minuni nemaiîntâlnite, (Faptele Apostolilor 19, 11)
aşa încât erau puse peste bolnavi ştergare şi pânze care atinseseră trupul lui Paul, iar bolile îi lăsau şi duhurile necurate ieşeau din ei. (Faptele Apostolilor 19, 12)
Atunci, unii exorcişti iudei, care umblau prin împrejurimi, au încercat să cheme numele Domnului Isus asupra celor care aveau duhuri rele, spunând: „Vă conjur pe Isus pe care-l predică Paul!”. (Faptele Apostolilor 19, 13)
Acest lucru îl făceau şapte fii ai unui arhiereu numit Scéva. (Faptele Apostolilor 19, 14)
Şi omul în care era duhul rău s-a aruncat asupra lor şi, fiind mai puternic, i-a bătut atât de tare, încât au fugit din casa aceea goi şi plini de răni. (Faptele Apostolilor 19, 16)
Lucrul acesta l-au aflat toţi iudeii şi grecii care locuiau în Éfes; teama i-a cuprins pe toţi şi numele Domnului Isus era preamărit. (Faptele Apostolilor 19, 17)