1. Oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu şi oricine îl iubeşte pe cel care a dat naştere îl iubeşte şi pe cel care s-a născut din el.

2. Prin aceasta cunoaştem că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, dacă îl iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile lui.

3. Pentru că aceasta este iubirea lui Dumnezeu: să păzim poruncile lui, iar poruncile lui nu sunt grele.

4. Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi aceasta este victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră.

5. Însă cine învinge lumea dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

6. Acesta este cel care vine prin apă şi sânge, Isus Cristos. Nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel care dă mărturie pentru că Duhul este adevărul.

7. Trei sunt cei care dau mărturie:

8. Duhul, apa şi sângele. Şi aceştia trei sunt una.

9. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este şi mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: el a dat mărturie despre Fiul său.

10. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu îl face mincinos, pentru că nu a crezut în mărturia pe care Dumnezeu a dat-o despre Fiul său.

11. Şi aceasta este mărturia: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul său.

12. Cine îl are pe Fiul are viaţa; cine nu-l are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.

13. V-am scris acestea vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţa veşnică.

14. Aceasta este încrederea pe care o avem în el: dacă cerem ceva după voinţa lui, el ne ascultă.

15. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că am obţinut tot ce i-am cerut.

16. Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu este spre moarte, să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa; aceasta, celor care săvârşesc un păcat care nu este spre moarte. Dar există şi un păcat care este spre moarte. Nu spun ca cineva să se roage pentru acela.

17. Orice nedreptate este păcat, dar există un păcat care nu este spre moarte.

18. Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, însă pe cel care este născut din Dumnezeu, el îl păzeşte şi Cel Rău nu se atinge de el.

19. Ştim că suntem de la Dumnezeu şi că lumea întreagă zace sub [puterea] Celui Rău.

20. Ştim, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat capacitate să-l cunoaştem pe Cel Adevărat. Noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

21. Copii, păziţi-vă de idoli!




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Para que se preocupar com o caminho pelo qual Jesus quer que você chegue à pátria celeste – pelo deserto ou pelo campo – quando tanto por um como por outro se chegará da mesma forma à beatitude eterna?” São Padre Pio de Pietrelcina