Trouvé 925 Résultats pour: vei

  • Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Atunci, Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca un cocoş să cânte de două ori, de trei ori mă vei renega”. Şi a izbucnit în plâns. (Evanghelia după sf. Marcu 14, 72)

  • Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharía, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabéta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele «Ioan»! (Evanghelia după sf. Luca 1, 13)

  • Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, (Evanghelia după sf. Luca 1, 14)

  • Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor!”. (Evanghelia după sf. Luca 1, 20)

  • Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. (Evanghelia după sf. Luca 1, 31)

  • Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale, (Evanghelia după sf. Luca 1, 76)

  • Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”. (Evanghelia după sf. Luca 4, 7)

  • Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»”. (Evanghelia după sf. Luca 4, 8)

  • Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»”. (Evanghelia după sf. Luca 4, 12)

  • la fel şi pe Iacób şi pe Ioan, fiii lui Zebedéu, care erau însoţitorii lui Símon. Însă Isus i-a spus lui Símon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. (Evanghelia după sf. Luca 5, 10)

  • Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! (Evanghelia după sf. Luca 6, 42)

  • (Mt 8,18-22) În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. (Evanghelia după sf. Luca 9, 57)


“Rezai e continuai a rezar para não ficardes entorpecidos”. São Padre Pio de Pietrelcina