Trouvé 35 Résultats pour: vedem

  • Acum, haideţi să-l ucidem, să-l aruncăm într-o fântână şi să zicem că l-a mâncat un animal rău! Să vedem ce va fi cu visele lui!”. (Cartea Genezei 37, 20)

  • noi i-am zis: «Nu putem coborî; dacă este cu noi fratele nostru mai mic, atunci coborâm. Căci nu putem să mai vedem faţa acelui om dacă fratele nostru mai mic nu este cu noi». (Cartea Genezei 44, 26)

  • Unul dintre slujitorii regelui a răspuns: ,,Să se ia cinci dintre caii care au rămas în cetate – iată, ei sunt ca toată mulţimea lui Israél care a rămas în ea: iată, sunt ca toată mulţimea lui Israél care a pierit – să-i trimitem şi să vedem!”. (Cartea a doua a Regilor 7, 13)

  • Atunci Amasía a trimis mesageri la Ióas, fiul lui Ioaház, fiul lui Iehú, regele lui Israél, să-i spună: „Vino să ne vedem în faţă!”. (Cartea a doua a Regilor 14, 8)

  • Amasía, regele lui Iúda, s-a sfătuit şi a trimis la Ióas, fiul lui Ioaház, fiul lui Iehú, să-i spună: „Vino să ne vedem în faţă!”. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 17)

  • Şi, pentru că noi folosim sarea palatului, nu este potrivit pentru noi să vedem necinstirea regelui, de aceea am trimis şi am adus la cunoştinţă regelui. (Cartea lui Ésdra 4, 14)

  • De ce ne loveşti pe noi pentru bărbaţii tăi, fiindcă au murit? Du-te după ei şi să nu vedem nici fiu, nici fiică de la tine în veci!”. (Cartea lui Tobía 3, 9)

  • [toate acestea] într-o singură zi, în toate provinciile regelui Artaxérxes, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár. (12a) Aceasta este copia scrisorii care a fost scrisă: (12b) „Artaxérxes, regele cel mare, celor din India până în Etiópia, celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, guvernatorilor şi celor ce ne sunt fideli, sănătate! (12c) Mulţi care au primit adesea cinstiri din îmbelşugata bunătate a binefăcătorilor au râvnit la mai mult şi caută numai să le facă rău supuşilor; nefiind capabili să poarte ceea ce trebuia să-i mulţumească, au plănuit să se ridice împotriva binefăcătorilor lor. 12d Nu se mulţumesc să dispreţuiască recunoştinţa oamenilor, ci au devenit aroganţi din cauza laudelor unor oameni străini; se gândesc că vor scăpa de dreptatea Dumnezeului care vede totul şi urăşte răul. 12e Adesea, şi mulţi dintre cei care au fost constituiţi la putere, pentru că au încredinţat prietenilor de încredere administrarea lucrurilor şi s-au lăsat influenţaţi, au avut de suportat sânge nevinovat şi au căzut în nedreptăţi iremediabile. 12f Ei înşală prin discursuri maliţioase, amăgind curata bună-credinţă a stăpânilor. 12g Putem să vedem nu atât din povestirile mai vechi care ne-au fost transmise, cât observând ceea ce se petrece lângă voi, adică nedreptăţile cumplite [făcute] în mod mişel de către cei care deţin putere fără să o merite. 12h Se cuvine să [privim] dincolo de toate acestea ca să oferim un imperiu liniştit şi cu pace tuturor oamenilor, 12i făcând schimbări şi judecând mereu cauzele care ni se prezintă cu privire nepărtinitoare. (12k) Astfel era şi Amán, [fiul] lui Amedáta, un macedonean, în realitate străin de sângele perşilor şi deosebindu-se mult de blândeţea noastră, bine primit de către noi. 12l A aflat de generozitatea pe care o avem faţă de toate popoarele, în aşa măsură încât a fost proclamat tatăl nostru înaintea căruia se plecau toţi şi a ajuns al doilea în faţa tronului regesc. 12m Nu a putut să-şi stăpânească trufia, a încercat să ne priveze de putere şi de viaţă. 12n A cerut prin multe metode şi înşelătorii nimicirea salvatorului şi a binefăcătorului nostru în toate, Mardohéu, şi a Estérei, ireproşabila noastră parteneră, precum şi a întregului ei popor. 12o Prin aceste mijloace, el căuta ca, după ce vom fi rămaşi singuri, să schimbe domnia perşilor cu cea a macedonenilor. (12p) Noi însă am aflat că iudeii, sortiţi distrugerii de către cel mai nelegiuit [dintre oameni], nu sunt răufăcători, ci trăiesc după legile cele mai drepte. 12q Ei sunt fiii Dumnezeului celui Viu, ai Celui Preaînalt şi Mare, care ne îndrumă domnia, nouă ca şi înaintaşilor noştri, înspre cea mai bună orânduire. 12r Să faceţi bine şi nu faceţi uz de scrisorile trimise de Amán, [fiul] lui Amedáta, pentru că cel care le-a [scris] a fost spânzurat cu întreaga lui familie la porţile Susei! Dumnezeul atotstăpânitor i-a dat îndată pedeapsa meritată pentru toate. 12s Am expus copia acestei scrisori în orice loc ca să-i lăsaţi cu toată libertatea pe iudei să se folosească de legile lor şi să-i sprijiniţi să se poată apăra în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, Adár, în aceeaşi zi, împotriva celor care i-ar ataca în momentul strâmtorării. 12t Căci în locul distrugerii, Dumnezeul cel Atotputernic a dat poporului ales bucurie. 12u Şi voi, între sărbătorile voastre de seamă, să ţineţi cu toată solemnitatea o zi deosebită, pentru ca, şi acum, şi mai târziu, să fie mântuire pentru noi şi pentru toţi cei care doresc binele perşilor, iar pentru cei care conspiră împotriva noastră, să fie o amintire a distrugerii! (12v) Oricare cetate sau provincie în întregime care nu va face conform cu acestea va fi distrusă cu mânie, prin suliţă şi foc: va deveni nu doar de neumblat pentru oameni, ci şi ostilă pentru animalele sălbatice şi pentru păsări pentru totdeauna”. (Cartea Estérei 9, 12)

  • Semnele noastre nu le mai vedem, nu mai e niciun profet şi nimeni dintre noi nu ştie până când. (Cartea Psalmilor 74, 9)

  • ca să vedem fericirea aleşilor tăi, să ne bucurăm de bucuria neamului tău şi să ne mândrim cu moştenirea ta! (Cartea Psalmilor 106, 5)

  • Este mai bine pentru noi să murim în luptă decât să vedem relele poporului nostru şi ale celor sfinte. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 59)

  • Voi face cum ai scris. Dar vino în întâmpinarea mea la Ptolemáis ca să ne vedem! Te voi face ginerele meu, după cum ai spus”. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 56)


“Enquanto tiver medo de ser infiel a Deus, você não será’. Deve-se ter medo quando o medo acaba!” São Padre Pio de Pietrelcina