Trouvé 377 Résultats pour: râul Iordan

  • Orice suflet viu care mișună, la orice ajung apele râurilor, va trăi: vor fi foarte mulți pești, căci au ajuns acolo apele acestea și au vindecat: toate la care va ajunge râul vor trăi. (Cartea profetului Ezechiél 47, 9)

  • Partea de sud, spre Temán: de la apele Meríba, de la Cádeș, pe lângă râul care merge spre Marea cea Mare: este partea de sud, spre Temán. (Cartea profetului Ezechiél 47, 19)

  • Lângă hotarul lui Gad, în partea de sud, spre Temán, hotarul să fie de la Támar la apele Meríba, la Cádeș, la râul care dă spre Marea cea Mare. (Cartea profetului Ezechiél 48, 28)

  • El a făcut să se împlinească cuvintele pe care le-a spus împotriva noastră şi împotriva judecătorilor noştri, care ne-au judecat, aducând asupra noastră răul cel mare, care nu a fost făcut sub toate cerurile aşa cum a fost făcut în Ierusalím. (Cartea profetului Daniél 9, 12)

  • După cum este scris în Legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră şi nu am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru întorcându-ne de la nelegiuirile noastre ca să înţelegem adevărul tău. (Cartea profetului Daniél 9, 13)

  • Eu i-am instruit și le-am întărit brațele, iar ei plănuiesc răul împotriva mea. (Cartea profetului Oséa 7, 15)

  • Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru! Căci el este milostiv și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate și iartă răul. (Cartea profetului Ioél 2, 13)

  • Căutați binele, și nu răul, ca să trăiți! Astfel, Domnul Dumnezeul Sabaót va fi cu voi, după cum spuneți. (Cartea profetului Ámos 5, 14)

  • Urâți răul și iubiți binele, stabiliți la poartă judecata! Poate Domnul Dumnezeul Sabaót” se va îndura de restul lui Iosíf. (Cartea profetului Ámos 5, 15)

  • Căci, iată, fac să se ridice împotriva voastră, casă a lui Israél – oracolul Domnului Dumnezeului Sabaót – un neam care vă va oprima de la intrarea în Hamát și până la râul din Arabáh!”. (Cartea profetului Ámos 6, 14)

  • De sabie vor muri toți păcătoșii poporului meu care zic: «Nu se va apropia și nu va veni în mijlocul nostru răul». (Cartea profetului Ámos 9, 10)

  • Atunci ei i-au spus: „Fă-ne cunoscut din cauza cui este răul acesta peste noi! Care este ocupația ta, de unde vii, care este țara ta și din ce popor ești tu?”. (Cartea profetului Ióna 1, 8)


“Combata vigorosamente, se está interessado em obter o prêmio destinado às almas fortes.” São Padre Pio de Pietrelcina