Trouvé 93 Résultats pour: profeți falși

  • (Mt 20,17-19; Mc 10,32-34) Apoi, luându-i pe cei doisprezece, le-a spus: „Iată, urcăm la Ierusalím şi se vor împlini toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului, (Evanghelia după sf. Luca 18, 31)

  • Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! (Evanghelia după sf. Luca 24, 25)

  • Apoi [Isus] le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”. (Evanghelia după sf. Luca 24, 44)

  • Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 45)

  • «Atunci, în zilele de pe urmă – spune Dumnezeu – voi revărsa din Duhul meu peste orice om. Şi vor profeţi fiii voştri şi fiicele voastre, tinerii voştri vor avea viziuni, iar bătrânii voştri vor visa visuri. (Faptele Apostolilor 2, 17)

  • Chiar şi peste servitorii şi servitoarele mele, în zilele acelea, voi revărsa din Duhul meu, iar ei vor profeţi. (Faptele Apostolilor 2, 18)

  • pe care cerul trebuie să-l primească până în timpurile restabilirii tuturor [lucrurilor] despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din veşnicie! (Faptele Apostolilor 3, 21)

  • Apoi au pus nişte martori falşi care spuneau: „Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii. (Faptele Apostolilor 6, 13)

  • Pe care dintre profeţi nu i-au persecutat părinţii voştri? Ei i-au ucis pe cei care vesteau dinainte despre venirea Celui Drept, pe care voi, acum, l-aţi trădat şi l-aţi ucis. (Faptele Apostolilor 7, 52)

  • În zilele acelea, au coborât unii profeţi de la Ierusalím la Antiohía. (Faptele Apostolilor 11, 27)

  • În Biserica din Antiohía erau profeţi şi învăţători: Bárnaba, Simeón, cel numit Nígher, Lúciu din Ciréne, Manaén, cel care a fost crescut împreună cu tetrarhul Iród, şi Saul. (Faptele Apostolilor 13, 1)

  • Deci vedeţi să nu vină asupra voastră ceea ce a fost spus în profeţi: (Faptele Apostolilor 13, 40)


“O verdadeiro servo de Deus é aquele que usa a caridade para com seu próximo, que está decidido a fazer a vontade de Deus a todo custo, que vive em profunda humildade e simplicidade”. São Padre Pio de Pietrelcina