Trouvé 2373 Résultats pour: după
Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria sa veşnică în Cristos Isus, după ce veţi fi suferit puţin, el însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 10)
Prin acestea, ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 4)
ştiind că despărţirea mea de trup va fi în curând după cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a dezvăluit. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 14)
Dar eu mă voi strădui ca şi după plecarea mea să vă amintiţi mereu de aceste lucruri. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 15)
Înainte de toate, să ştiţi aceasta: nicio profeţie a Scripturii nu se interpretează după propria părere a cuiva, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 20)
Mulţi se vor lua după desfrâul lor şi, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 2)
Le curg ochii după desfrânate şi nu se satură de păcat; seduc sufletele şovăitoare; inima lor este deprinsă la lăcomie. Copii blestemaţi! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 14)
Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoaşterea Domnului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănţuiţi şi învinşi de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 20)
Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredinţată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 21)
Mai înainte de toate, să ştiţi că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori sarcastici care umblă după propriile lor pofte (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 3)
Domnul nu întârzie [împlinirea] promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 9)
Dar noi aşteptăm, după promisiunea lui, ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 13)