Mosaico decorativo

Trouvé 1144 Résultats pour: Ziua De Odihnă

  • În luna a cincea, în [ziua] a şaptea a lunii – în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nabucodonosór, regele Babilónului – a venit la Ierusalím Nebuzaradán, căpetenia gărzilor, slujitorul regelui Babilónului. (Cartea a doua a Regilor 25, 8)

  • În anul al treizeci şi şaptelea al deportării lui Ioiachín, regele lui Iúda, în a douăsprezecea lună, în [ziua] a douăzeci şi şaptea a lunii, Evil-Merodác, regele Babilónului, în primul an al domniei sale, l-a scos din închisoare pe Ioiachín, regele lui Iúda. (Cartea a doua a Regilor 25, 27)

  • Aceştia, scrişi pe nume, au venit pe vremea lui Ezechía, regele lui Iúda. Au distrus corturile lor, iar pe cei din Maón care se aflau acolo i-au nimicit până în ziua de azi şi au locuit în locul lor, căci acolo era păşune pentru turmele lor. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 41)

  • I-au bătut pe cei rămaşi dintre cei scăpaţi ai lui Amaléc şi au locuit acolo până în ziua de azi. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 43)

  • Dumnezeul lui Israél a provocat duhul lui Pul, regele Asíriei, şi duhul lui Tiglát-Pilnéser, regele Asíriei, şi i-a deportat pe cei ai lui Rubén, ai lui Gad şi ai jumătăţii tribului lui Manáse, ducându-i la Haláh, la Habór, la Hará şi la râul Gozán, unde au rămas până în ziua de azi. (Cartea întâi a Cronicilor 5, 26)

  • Davíd s-a mâniat pentru că Domnul l-a lovit pe Uzá şi a numit locul acela Péreţ-Uzá până în ziua de azi. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 11)

  • Davíd s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: ,,Cum să aduc la mine arca lui Dumnezeu?”. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 12)

  • Atunci, în ziua aceea, Davíd a rânduit pentru prima oară ca Asáf şi fraţii lui să-l preamărească pe Domnul. (Cartea întâi a Cronicilor 16, 7)

  • Căci eu nu am locuit într-o casă din ziua în care l-am scos pe Israél [din Egipt] până în ziua de azi, ci am fost din cort în cort şi în sanctuar. (Cartea întâi a Cronicilor 17, 5)

  • „Oare Domnul Dumnezeul vostru nu este cu voi şi nu v-a dat odihnă de jur împrejur? Căci i-a dat în mâinile mele pe locuitorii ţării şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului său. (Cartea întâi a Cronicilor 22, 18)

  • Căci Davíd a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israél i-a dat odihnă poporului său şi va locui în Ierusalím pentru totdeauna. (Cartea întâi a Cronicilor 23, 25)

  • Au mâncat şi au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie. L-au făcut din nou rege pe Solomón, fiul lui Davíd, l-au uns înaintea Domnului ca şi conducător, iar pe Sadóc, ca preot. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 22)


"É preciso amar, amar e nada mais". São Padre Pio de Pietrelcina