Mosaico decorativo

Trouvé 3042 Résultats pour: Viața După Moarte

  • Sufletul lor moare în tinereţe şi viaţa lor este printre cei desfrânaţi. (Cartea lui Iob 36, 14)

  • Nu tânji după noaptea în care popoarele urcă la locul lor. (Cartea lui Iob 36, 20)

  • După el mugeşte tunetul, bubuie la tunetul măreţiei sale şi nu-l reţine când se aude glasul lui. (Cartea lui Iob 37, 4)

  • El îl face să rotească şi să se întoarcă după planurile sale, ca să împlinească tot ceea ce le porunceşte pe toată suprafaţa rotogolului pământului. (Cartea lui Iob 37, 12)

  • Rătăceşte prin munţi după păşune şi merge în căutare după tot ce-i verde. (Cartea lui Iob 39, 8)

  • Poţi tu lega bivolul cu funia [ca să tragă] la brazdă sau să grăpeze văile după tine? (Cartea lui Iob 39, 10)

  • Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut. (Cartea lui Iob 42, 5)

  • După ce Domnul i-a spus cuvintele acestea lui Iob, i-a zis Domnul lui Elifáz din Temán: „Mânia mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că nu aţi vorbit cu mine ceea ce este drept ca slujitorul meu Iob. (Cartea lui Iob 42, 7)

  • Acum, luaţi pentru voi şapte viţei şi şapte berbeci! Mergeţi la slujitorul meu Iob şi aduceţi-i ca ardere de tot pentru voi, şi Iob, slujitorul meu, se va ruga pentru voi. Numai în vederea lui nu voi face după nebunia voastră, căci nu aţi vorbit cu mine cele drepte ca slujitorul meu Iob. (Cartea lui Iob 42, 8)

  • Elifáz din Temán, Bildád din Şúah şi Ţofár din Naamáh au mers şi au făcut după cum le spusese Dumnezeu Domnul. Şi a înălţat Domnul faţa lui Iob. (Cartea lui Iob 42, 9)

  • Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiţi, nu zăboveşte pe calea păcătoşilor şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc, (Cartea Psalmilor 1, 1)

  • ca nu cumva să-mi sfâşie viaţa ca leul, să nu mă zdrobească fără ca cineva să mă salveze! (Cartea Psalmilor 7, 3)


"Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!" São Padre Pio de Pietrelcina