Trouvé 3042 Résultats pour: Viața După Moarte
Dar Dumnezeu se va îndura de ei şi-i va întoarce Dumnezeu în ţara lui Israél. Vor reconstrui templul, însă nu unul ca şi cel dintâi, până la vremea când se va împlini timpul potrivit. Iar după aceasta, se vor întoarce din captivitatea lor cu toţii şi vor construi Ierusalímul cum se cuvine, iar casa lui Dumnezeu de acolo va fi zidită aşa cum au vorbit despre ea profeţii lui Israél. (Cartea lui Tobía 14, 5)
A văzut şi a auzit de nimicirea [cetăţii] Niníve înainte să moară; a văzut ducerea ei în captivitate în Média pe care a făcut-o Ahíahar, regele Médiei. Şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu pentru toate câte le-a făcut celor din Niníve şi din Atúria. S-a bucurat înainte de moarte pentru [căderea cetăţii] Niníve şi l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeu în vecii vecilor. (Cartea lui Tobía 14, 15)
În anul al optsprezecelea, în ziua a douăzeci şi doua a lunii întâi, s-a răspândit vestea în casa regelui Nabucodonosór, regele asiriénilor, că se va răzbuna pe tot pământul, după cum a spus. (Cartea Iudítei 2, 1)
Când şi-a terminat sfatul, Nabucodonosór, regele asiriénilor, l-a chemat pe Holoférn, căpetenia armatei lui, cel care era al doilea după el, şi i-a zis: (Cartea Iudítei 2, 4)
Pe cei care nu vor asculta, ochiul tău să nu-i cruţe, ci să-i dea la moarte şi jaf pe tot pământul! (Cartea Iudítei 2, 11)
Tu să nu încalci niciunul dintre cuvintele stăpânului tău, ci să le împlineşti după cum ţi-am poruncit şi nu întârzia să le faci!»”. (Cartea Iudítei 2, 13)
I-a numărat pe bărbaţii aleşi pentru luptă, după cum i-a poruncit stăpânul său: până la o sută douăzeci de mii şi douăsprezece mii de arcaşi călare. (Cartea Iudítei 2, 15)
I-a aşezat după cum se ordonează o mulţime pentru război. (Cartea Iudítei 2, 16)
„Iată, noi, slujitori ai lui Nabucodonosór, regele cel mare, stăm în faţa ta! Foloseşte-te de noi după cum este plăcut înaintea feţei tale! (Cartea Iudítei 3, 2)
Iată, locuinţele noastre, tot ţinutul nostru, toate câmpiile cu grâne, turmele, cirezile şi toate staulele corturilor noastre stau în faţa ta: foloseşte-te de ele după cum îţi va plăcea! (Cartea Iudítei 3, 3)
Iată, şi cetăţile noastre, şi locuitorii care sunt în ele sunt sclavii tăi! Vino şi intră în ele după cum este bine în ochii tăi!”. (Cartea Iudítei 3, 4)
Fiii lui Israél au făcut după cum le-au poruncit Ioachím, marele preot, şi sfatul bătrânilor întregului popor al lui Israél, care stăteau în Ierusalím. (Cartea Iudítei 4, 8)