Trouvé 5396 Résultats pour: Totul Este Vanitate
Tovarăşul se desfată în bucuria prietenului, dar în timpul strâmtorării îi este ostil. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 4)
Şi să spună: „Calea ta este bună”, dar apoi să stea deoparte ca să vadă ce ţi se va întâmpla. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 9)
Ci continuă să fii cu omul pios, care ştii că ţine poruncile şi care, în sufletul lui, este după sufletul tău şi care, dacă vei cădea, va îndura împreună cu tine! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 12)
Ţine planul inimii, căci nu este nimic mai fidel pentru tine decât el! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 13)
Începutul oricărei lucrări este cuvântul şi înainte de orice faptă este planul. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 16)
Urma schimbării este inima; (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 17)
se împarte în patru părţi: binele şi răul, viaţa şi moartea, iar cea care le stăpâneşte neîncetat este limba. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 18)
Există om abil, care-i educă pe mulţi, dar nu este de folos pentru sufletul propriu. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 19)
Există cel care o face pe înţeleptul în cuvinte, el este urât şi va fi lipsit de orice hrană. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 20)
Nu i s-a dat har de la Domnul, pentru că este lipsit de orice înţelepciune. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 21)
Fiule, în viaţa ta, încearcă-ţi sufletul: vezi ce este rău în ea şi nu-i da [ocazie să-l facă]! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 27)
Căci în mulţimea mâncărurilor este boală şi necumpătarea apropie de crampe. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 37, 30)