Trouvé 20590 Résultats pour: Să
Peştii care sunt în Fluviu vor muri şi se va împuţi Fluviul şi egipténii nu vor mai putea să bea din apa Fluviului»”. (Cartea Exodului 7, 18)
Domnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-i lui Áaron: «Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste apele Egiptului, peste râurile lor, peste canalele lor, peste bălţile lor şi peste toate rezervoarele lor de apă şi ele se vor preface în sânge! Şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, chiar şi în [vasele de] lemn şi de piatră»”. (Cartea Exodului 7, 19)
Moise şi Áaron au făcut aşa cum le poruncise Domnul. Áaron a ridicat toiagul, a lovit apele Fluviului sub ochii lui Faraón şi sub ochii slujitorilor lui şi toată apa Fluviului a devenit sânge. (Cartea Exodului 7, 20)
Peştii care erau în Fluviu au murit şi Fluviul s-a împuţit, aşa încât egipténii nu mai puteau să bea apă din Fluviu. Era sânge în toată ţara Egiptului. (Cartea Exodului 7, 21)
La fel însă au făcut şi magii Egiptului prin vrăjitoriile lor. Şi s-a împietrit inima lui Faraón şi nu i-a ascultat, precum spusese Domnul. (Cartea Exodului 7, 22)
Faraón s-a întors şi a intrat în casa lui şi nu a pus la inimă nici aceasta. (Cartea Exodului 7, 23)
Toţi egipténii au săpat în împrejurimile Fluviului pentru apă de băut, căci nu puteau să bea din apa Fluviului. (Cartea Exodului 7, 24)
Se împliniseră şapte zile de când Domnul lovise Fluviul. (Cartea Exodului 7, 25)
Domnul i-a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraón şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‹Lasă poporul meu [să plece] ca să-mi slujească! (Cartea Exodului 7, 26)
Iar dacă vei refuza să-l lași [să plece], iată, eu voi lovi cu broaşte tot ținutul tău! (Cartea Exodului 7, 27)
Fluviul va mişuna de broaşte; ele vor urca şi vor intra în casa ta, în camera ta de dormit şi în patul tău, în casele slujitorilor tăi şi ale poporului tău, în cuptoarele tale şi în albiile tale de frământat. (Cartea Exodului 7, 28)
Domnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-i lui Áaron: «Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste canale şi peste bălţi şi fă să se urce broaştele peste ţara Egiptului!»”. (Cartea Exodului 8, 1)