Trouvé 76 Résultats pour: Revărsa

  • Apa lui se revarsă din găleţi şi sămânţa lui [se bucură] de ape îmbelşugate. Regele său se ridică mai presus de Agág şi împărăţia se măreşte. (Cartea Numerilor 24, 7)

  • Aceştia sunt cei care au trecut Iordánul în luna întâi, când [acesta] se revărsa peste malurile sale. Ei i-au pus pe fugă pe toţi cei din vale spre răsărit şi spre apus. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 16)

  • Când Domnul a văzut că s-au umilit, cuvântul Domnului a fost către Şemáia: „S-au umilit; nu-i voi nimici, ci le voi da peste puţin [timp] eliberarea şi mânia mea nu se va revărsa împotriva Ierusalímului prin mâna lui Şişác, (Cartea a doua a Cronicilor 12, 7)

  • Pentru că m-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-mă prin toate lucrărilor mâinilor lor. Mânia mea se va revărsa împotriva locului acestuia şi nu se va stinge’› ». (Cartea a doua a Cronicilor 34, 25)

  • Revarsă derâdere asupra celor generoşi, slăbeşte centura celor puternici. (Cartea lui Iob 12, 21)

  • pe care norii îi revarsă şi-i picură peste oameni din belşug. (Cartea lui Iob 36, 28)

  • Revarsă-ţi indignarea mâniei, priveşte la orice aroganţă şi înjoseşte-o! (Cartea lui Iob 40, 11)

  • Iată, râul se revarsă, iar el nu se înspăimântă, are încredere, chiar dacă Iordánul ţâşneşte spre gura lui. (Cartea lui Iob 40, 23)

  • Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă. (Cartea Psalmilor 23, 5)

  • Glasul Domnului revarsă flăcări de foc, (Cartea Psalmilor 29, 7)

  • Din inima mea se revarsă cuvinte frumoase, eu vreau să-i prezint regelui opera mea. Limba mea să fie ca pana unui scriitor iscusit. (Cartea Psalmilor 45, 2)

  • la glasul duşmanului, la strigătul celui nelegiuit! Căci revarsă asupra mea nedreptate şi mă persecută cu furie. (Cartea Psalmilor 55, 4)


Jesus lhe quer bem, da maneira que só Ele sabe amar.” São Padre Pio de Pietrelcina