Trouvé 2422 Résultats pour: Regii Lui Israel
Le voi face să iasă dintre popoare, le voi aduna dintre țări și-i voi face să vină în pământul lor. Îi voi păstori pe munții lui Israél, în pante și în toate ținuturile locuite ale țării. (Cartea profetului Ezechiél 34, 13)
În pășunea cea mai bună le voi paște și pe munții cei mai înalți ai lui Israél va fi staulul lor; acolo se vor odihni, în staulul cel mai bun, și vor paște într-o pășune grasă, pe munții lui Israél. (Cartea profetului Ezechiél 34, 14)
Vor cunoaște că eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele și că ele sunt poporul meu, casă a lui Israél – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 34, 30)
Pentru că ai avut o dușmănie veșnică și i-ai împins pe fiii lui Israél spre sabie în timpul dezastrului și în timpul nelegiuirii de la sfârșit, (Cartea profetului Ezechiél 35, 5)
Vei cunoaște că eu, Domnul, am auzit toate blasfemiile tale pe care le-ai rostit împotriva munților lui Israél, zicând: ‹Au fost devastați și ne-au fost dați nouă spre hrană›. (Cartea profetului Ezechiél 35, 12)
Cum te-ai bucurat de moștenirea casei lui Israél când a fost devastată, așa îți voi face ție. Vei fi devastat, munte Seír și întregule Edóm. Toți vor cunoaște că eu sunt Domnul”. (Cartea profetului Ezechiél 35, 15)
„Tu, fiul omului, profețește către munții lui Israél și spune: «Munți ai lui Israél, ascultați cuvântul Domnului! (Cartea profetului Ezechiél 36, 1)
de aceea, munţi ai lui Israél, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul munților, dealurilor, pantelor, văilor, ruinelor, locurilor devastate, cetăților părăsite care au devenit de pradă și de derâdere pentru restul neamurilor care sunt de jur-împrejur, (Cartea profetului Ezechiél 36, 4)
De aceea, profețește împotriva pământului lui Israél și spune munților, dealurilor, pantelor și văilor: așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, în gelozia și în mânia mea am vorbit pentru că ați suportat umilirea neamurilor». (Cartea profetului Ezechiél 36, 6)
Iar voi, munți ai lui Israél, veți face ramuri și veți aduce roade pentru poporul meu, Israél, pentru că [toate acestea] se apropie, vin. (Cartea profetului Ezechiél 36, 8)
Voi înmulți pe voi oamenii întregii case a lui Israél. Vor fi locuite cetățile și ruinele vor fi reconstruite. (Cartea profetului Ezechiél 36, 10)
Voi face să umble pe voi oameni, poporul meu, Israél: ei vă vor stăpâni și veți deveni moștenire pentru ei. Nu veți mai fi lipsiți de copii». (Cartea profetului Ezechiél 36, 12)