Mosaico decorativo

Trouvé 2456 Résultats pour: Război Civil în Israel

  • Atunci, Reţín, regele lui Arám, şi Pécah, fiul lui Remalía, regele lui Israél, au urcat la Ierusalím ca să lupte. L-au asediat pe Aház, dar nu au putut să-l învingă. (Cartea a doua a Regilor 16, 5)

  • Aház a trimis mesageri la Tiglát-Piléser, regele Asíriei, să-i spună: „Eu sunt slujitorul tău şi fiul tău! Vino şi eliberează-mă din mâna regelui lui Arám şi din mâna regelui lui Israél, care s-au ridicat împotriva mea!”. (Cartea a doua a Regilor 16, 7)

  • În anul al doisprezecelea al lui Aház, regele lui Iúda, Oséa, fiul lui Elá, a fost rege peste Israél la Samaría timp de nouă ani. (Cartea a doua a Regilor 17, 1)

  • El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israél care au fost înaintea lui. (Cartea a doua a Regilor 17, 2)

  • Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că fiii lui Israél au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor, care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui Faraón, regele Egiptului, şi pentru că s-au temut de dumnezei străini. (Cartea a doua a Regilor 17, 7)

  • Au umblat după obiceiurile neamurilor pe care Domnul le alungase dinaintea fiilor lui Israél şi [în cele] pe care le-au făcut regii lui Israél. (Cartea a doua a Regilor 17, 8)

  • Fiii lui Israél au făcut în ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor [lucruri] care nu sunt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnul străjerilor până la cetăţile întărite. (Cartea a doua a Regilor 17, 9)

  • Domnul a dat mărturie împotriva lui Israél şi împotriva lui Iúda prin toţi profeţii lui, prin toţi văzătorii, zicând: „Întoarceţi-vă de la căile voastre rele şi păziţi poruncile mele, toate hotărârile mele conform cu toată legea pe care v-am dat-o prin slujitorii mei, profeţii!”. (Cartea a doua a Regilor 17, 13)

  • Domnul s-a mâniat foarte mult împotriva lui Israél şi i-a îndepărtat de la faţa lui. N-a rămas decât tribul lui Iúda. (Cartea a doua a Regilor 17, 18)

  • Dar nici Iúda nu a păzit poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci a umblat după obiceiurile pe care Israél le făcuse. (Cartea a doua a Regilor 17, 19)

  • Domnul a respins toată descendenţa lui Israél; i-a umilit şi i-a dat în mâna cotropitorilor până când i-a îndepărtat de la faţa sa. (Cartea a doua a Regilor 17, 20)

  • Căci Israél s-a dezlipit de casa lui Davíd şi l-au făcut rege pe Ieroboám, fiul lui Nebát. Ieroboám l-a sedus pe Israél să nu-l mai urmeze pe Domnul şi l-a făcut să săvârşească un păcat mare. (Cartea a doua a Regilor 17, 21)


"A mansidão reprime a ira." São Padre Pio de Pietrelcina