Trouvé 2618 Résultats pour: Plângea Lui Dumnezeu
tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiţi de Dumnezeu, chemaţi sfinţi, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 7)
Martor îmi este Dumnezeu, căruia îi aduc cult în duhul meu, prin evanghelia Fiului său, că îmi aduc aminte fără încetare de voi (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 9)
oriunde în rugăciunile mele ca, prin voinţa lui Dumnezeu, să am vreodată ocazia potrivită de a veni la voi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 10)
De fapt, eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 16)
Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credinţă”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 17)
Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 18)
pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 19)
Căci, deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 21)
De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] necurăţiei, în voia poftelor inimii lor, aşa încât îşi necinstesc singuri trupurile. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 24)
Aceştia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună: au cinstit şi au adus cult creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 25)
De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] patimilor ruşinoase: astfel, femeile lor au schimbat raporturile fireşti cu cele împotriva naturii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 26)
Şi, deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaştere, Dumnezeu i-a lăsat [pradă] unei minţi necugetate, ca să facă cele nepermise. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 28)