Trouvé 1129 Résultats pour: Moise și Faraonul Egiptului
Acesta i-a scos afară, făcând minuni şi semne în ţara Egiptului, la Marea Roşie şi în pustiu timp de patruzeci de ani. (Faptele Apostolilor 7, 36)
Acesta este acel Moise care le-a spus fiilor lui Israél: «Dumnezeu va ridica pentru voi dintre fraţii voştri un profet ca mine». (Faptele Apostolilor 7, 37)
spunându-i lui Áaron: «Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci cu acest Moise care ne-a scos din Egipt nu ştim ce s-a întâmplat!». (Faptele Apostolilor 7, 40)
Părinţii noştri aveau în pustiu cortul mărturiei după cum a hotărât cel care îi spusese lui Moise ca să-l facă după modelul pe care-l văzuse, (Faptele Apostolilor 7, 44)
Dumnezeul acestui popor, Israél, i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul şederii lor în ţara Egiptului şi după ce i-a scos de acolo cu braţ puternic, (Faptele Apostolilor 13, 17)
Aşadar, fraţilor, să vă fie cunoscut că prin el vă este vestită iertarea de păcate şi de tot ce n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise. (Faptele Apostolilor 13, 38)
Unii dintre cei care coborâseră din Iudéea îi învăţau pe fraţi: „Dacă nu primiţi circumcízia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteţi să vă mântuiţi”. (Faptele Apostolilor 15, 1)
Dar unii din gruparea fariseilor care crezuseră s-au ridicat şi au spus: „Trebuie să primească circumcízia şi să li se poruncească să ţină Legea lui Moise”. (Faptele Apostolilor 15, 5)
Căci Moise, din generaţiile de demult, are în fiecare cetate predicatori care îl citesc în sinagogi în fiecare sâmbătă”. (Faptele Apostolilor 15, 21)
Dar ei au aflat despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii care trăiesc între păgâni să se lepede de Moise, spunându-le să nu circumcidă copiii şi să nu mai umble după obiceiuri. (Faptele Apostolilor 21, 21)
Dar, primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua de astăzi stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari fără să spun ceva în afara celor pe care le-au spus profeţii şi Moise că se vor împlini, (Faptele Apostolilor 26, 22)
I-au fixat o zi şi au venit la el mai mulţi la locuinţa lui. De dimineaţă până seara, în expunerea sa, el le-a dat mărturie despre împărăţia lui Dumnezeu, [căutând] să-i convingă despre Isus din Legea lui Moise şi din Profeţi. (Faptele Apostolilor 28, 23)