Mosaico decorativo

Trouvé 3855 Résultats pour: Loialitate Față De Dumnezeu

  • de faţa celor nelegiuiţi care mă asupresc! Duşmanii sufletului meu mă împresoară [cu furie], (Cartea Psalmilor 17, 9)

  • Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta, când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. (Cartea Psalmilor 17, 15)

  • În faţa strălucirii chipului său, s-au împrăştiat norii lui, grindina şi cărbunii de foc. (Cartea Psalmilor 18, 13)

  • pentru că am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat în faţa Dumnezeului meu. (Cartea Psalmilor 18, 22)

  • Calea lui Dumnezeu este desăvârşită. Cuvântul Domnului este lămurit în foc, el este un scut pentru toţi cei care caută refugiu în el. (Cartea Psalmilor 18, 31)

  • Cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Sau cine e stâncă în afară de Dumnezeul nostru? (Cartea Psalmilor 18, 32)

  • Dumnezeu mă încinge cu tărie şi face desăvârşită calea mea, (Cartea Psalmilor 18, 33)

  • Dumnezeu este cel care îmi dă răzbunarea şi îmi supune popoarele; (Cartea Psalmilor 18, 48)

  • El dă mari izbânzi regelui său, arată milostivire faţă de unsul său, faţă de Davíd şi descendenţa lui pe veci. (Cartea Psalmilor 18, 51)

  • Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. (Cartea Psalmilor 19, 2)

  • Căci el nu dispreţuieşte şi nici nu respinge cererea sărmanului şi nu-şi întoarce faţa de la el, iar când strigă către el, îl ascultă. (Cartea Psalmilor 22, 25)

  • La tine este lauda mea în adunarea cea mare; îmi voi împlini făgăduinţele în faţa celor ce se tem de el. (Cartea Psalmilor 22, 26)


"Não nos preocupemos quando Deus põe à prova a nossa fidelidade." São Padre Pio de Pietrelcina