Trouvé 3855 Résultats pour: Loialitate Față De Dumnezeu
Oamenii din cetate gem şi sufletul celor străpunşi strigă după ajutor, dar Dumnezeu nu ia în seamă rugăciunea. (Cartea lui Iob 24, 12)
Alţii sunt rebeli faţă de lumină, nu recunosc căile sale şi nu se întorc pe cărările sale. (Cartea lui Iob 24, 13)
Ochiul adulterului urmăreşte amurgul, zicând: «Niciun ochi nu mă va zări», şi-şi pune un văl pe faţă. (Cartea lui Iob 24, 15)
Cum ar putea fi drept omul în faţa lui Dumnezeu sau pur cel născut din femeie? (Cartea lui Iob 25, 4)
Cui i-ai făcut cunoscute cuvintele şi ce fel de suflare iese din tine? Transcendenţa lui Dumnezeu (Cartea lui Iob 26, 4)
Acoperă faţa tronului său şi-şi întinde norul peste el. (Cartea lui Iob 26, 9)
„Viu este Dumnezeu, care mi-a întors judecata, Cel Atotputernic, care mi-a amărât sufletul! (Cartea lui Iob 27, 2)
Cât timp va mai fi suflare în mine şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele, (Cartea lui Iob 27, 3)
Care este speranţa celui făţarnic când Dumnezeu îl frânge, când îi ia viaţa? (Cartea lui Iob 27, 8)
Îi ascultă Dumnezeu strigătul când vine peste el strâmtorarea? (Cartea lui Iob 27, 9)
Se va bucura el de Cel Atotputernic şi-l va chema pe Dumnezeu tot timpul. (Cartea lui Iob 27, 10)
Vă voi învăţa pe voi despre mâna lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde ceea ce este la Cel Atotputernic. (Cartea lui Iob 27, 11)