Trouvé 951 Résultats pour: Judecata De Apoi
Tot poporul a trecut Iordánul. A trecut şi regele. L-a îmbrăţişat regele pe Barzilái şi l-a binecuvântat; apoi s-a întors acasă la el. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 40)
Au venit la Galaád şi în ţinutul Tahtím-Hodşí. Apoi au mers la Dan-Iaan şi în împrejurimi, spre Sidón. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 6)
Apoi a zis: „Am să-ţi adresez o mică rugăminte: nu-ţi întoarce faţa de la mine!”. Regele i-a zis: „Cere, mamă, căci nu-mi voi întoarce faţa de la tine!”. (Cartea întâi a Regilor 2, 20)
Dumnezeu a zis: „Fiindcă ai cerut lucrul acesta: nu ai cerut pentru tine zile multe, nu ai cerut pentru tine bogăţii, nu ai cerut viaţa duşmanilor tăi, ci ai cerut pentru tine discernământ ca să asculţi judecata, (Cartea întâi a Regilor 3, 11)
Apoi Solomón s-a trezit. Şi, iată, a fost un vis! Solomón a venit la Ierusalím şi a stat înaintea arcei alianţei Domnului. A adus arderi de tot, a oferit jertfe de împăcare şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui. (Cartea întâi a Regilor 3, 15)
Tot Israélul a auzit de judecata pe care o făcuse regele. S-au temut de rege, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el pentru a face judecata. (Cartea întâi a Regilor 3, 28)
A făcut vestibulul tronului unde judeca – vestibulul de judecată – şi l-a acoperit cu cedru de la podea până la tavan. (Cartea întâi a Regilor 7, 7)
A ridicat coloanele din vestibulul templului; a ridicat coloana din dreapta şi i-a dat numele Iachín; apoi a ridicat coloana din stânga şi i-a dat numele de Bóaz. (Cartea întâi a Regilor 7, 21)
În vârful coloanelor a făcut o lucrătură [în formă] de crin. Apoi a terminat lucrarea coloanelor. (Cartea întâi a Regilor 7, 22)
Regele Solomón i-a dat reginei din Sába tot ceea ce a dorit, tot ce a cerut în afară de ceea ce i-a dat după bunătatea sa regele Solomón. Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei. (Cartea întâi a Regilor 10, 13)
Apoi le-a spus fiilor săi: „Puneţi-mi şaua pe măgar!”. Iar ei au pus şaua. (Cartea întâi a Regilor 13, 27)
Profetul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar şi l-a dus înapoi. Apoi a venit în cetatea profetului celui bătrân ca să-l jelească şi să îl îngroape. (Cartea întâi a Regilor 13, 29)