Trouvé 131 Résultats pour: Iosua și bătrânii
Oamenii din cetatea lui [Nabót], bătrânii şi conducătorii care locuiau în cetate, au făcut cum le spusese Izabéla, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea. (Cartea întâi a Regilor 21, 11)
Elizéu şedea în casă, iar bătrânii şedeau lângă el. Regele a trimis un om al său. Înainte să ajungă solul la el, [Elizéu] le-a spus bătrânilor: „Aţi văzut că a trimis acest ucigaş ca să-mi ia capul? Vedeţi, când va veni mesagerul, închideţi uşa şi prindeţi-l cu uşa! Oare nu [se aude] sunetul picioarelor stăpânului său în urma lui?”. (Cartea a doua a Regilor 6, 32)
Cel care era [responsabil] peste palat, cel care era [responsabil] peste cetate, bătrânii şi preceptorii au trimis la Iehú să-i spună: „Noi suntem slujitorii tăi. Tot ceea ce ne spui vom face. Nu vom pune pe nimeni rege. Fă ceea ce este bine în ochii tăi!”. (Cartea a doua a Regilor 10, 5)
Regele a trimis şi i-a adunat la sine pe toţi bătrânii lui Iúda şi ai Ierusalímului. (Cartea a doua a Regilor 23, 1)
Toţi bătrânii lui Israél au venit la rege, la Hebrón. Davíd a încheiat o alianţă cu ei la Hebrón înaintea Domnului. Ei l-au uns pe Davíd rege peste Israél, după cuvântul Domnului [spus] prin Samuél. (Cartea întâi a Cronicilor 11, 3)
Davíd, bătrânii lui Israél şi căpeteniile peste mii au pornit să ducă arca alianţei Domnului de la casa lui Óbed-Edóm cu bucurie. (Cartea întâi a Cronicilor 15, 25)
Davíd și-a ridicat ochii şi l-a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi ţinând în mână sabia scoasă şi întinsă împotriva Ierusalímului. Atunci, Davíd şi bătrânii, acoperiţi cu saci, au căzut cu faţa [la pământ]. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 16)
Atunci, Solomón i-a adunat la Ierusalím pe bătrânii lui Israél şi pe toţi capii triburilor – căpetenii părinteşti ale fiilor lui Israél – ca să ducă arca alianţei Domnului din cetatea lui Davíd, adică Sión. (Cartea a doua a Cronicilor 5, 2)
Când au ajuns toţi bătrânii lui Israél, levíţii au ridicat arca. (Cartea a doua a Cronicilor 5, 4)
Regele Roboám s-a sfătuit cu bătrânii care stătuseră înaintea tatălui său, Solomón, când trăia şi a zis: ,,Cum mă sfătuiţi să răspund acestui popor?”. (Cartea a doua a Cronicilor 10, 6)
Dar Roboám nu a ţinut cont de sfatul pe care i l-au dat bătrânii şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care stăteau în faţa lui. (Cartea a doua a Cronicilor 10, 8)
Regele a trimis şi i-a adunat pe toţi bătrânii lui Iúda şi ai Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 29)