Trouvé 1296 Résultats pour: Intrarea în țara Promisă
Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva duşmanului care vă atacă, să sunaţi cu zgomot din trâmbiţe şi veţi fi amintiţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi veţi fi eliberaţi de duşmanii voştri! (Cartea Numerilor 10, 9)
[Hobáb] i-a răspuns: „Nu merg, căci mă voi duce în ţara mea şi în locul meu de naştere”. (Cartea Numerilor 10, 30)
Oare eu am zămislit tot poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: «Poartă-l la sânul tău aşa cum poartă doica pe cel pe care-l alăptează până în ţara pe care ai jurat-o părinţilor lui!»? (Cartea Numerilor 11, 12)
Domnul s-a coborât în coloana de nor şi a stat la intrarea cortului. I-a chemat pe Áaron şi pe Míriam şi ei s-au apropiat amândoi. (Cartea Numerilor 12, 5)
„Trimite oameni să cerceteze ţara Canaán pe care o dau fiilor lui Israél, câte unul pentru fiecare trib al părinţilor lor: să-i trimiteţi pe toţi cei care sunt căpetenii între ei!”. (Cartea Numerilor 13, 2)
Acestea sunt numele bărbaţilor pe care i-a trimis Moise să cerceteze ţara. Moise l-a numit pe Oséa, fiul lui Nun, Iósue. (Cartea Numerilor 13, 16)
Moise i-a trimis să cerceteze ţara Canaán şi le-a zis: ,,Mergeţi de aici prin Négheb şi apoi urcaţi pe munte! (Cartea Numerilor 13, 17)
Vedeţi ţara, cum este ea şi cum este poporul care locuieşte în ea, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr, (Cartea Numerilor 13, 18)
cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sunt cetăţile în care locuieşte: dacă sunt tabere sau cetăţi întărite; (Cartea Numerilor 13, 19)
Au urcat şi au cercetat ţara din pustiul Țin până la Rehób, aproape de Lebó-Hamát. (Cartea Numerilor 13, 21)
Au istorisit şi au spus: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi acestea sunt roade de-ale sale. (Cartea Numerilor 13, 27)
Dar poporul care locuieşte în ţară este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba chiar i-am văzut acolo şi pe fiii lui Anác. (Cartea Numerilor 13, 28)