Trouvé 972 Résultats pour: Iúda
Au mers la marele preot Hilchía şi au dat argintul adus în casa lui Dumnezeu (pe care-l adunaseră levíţii care păzeau pragul) de la Manáse şi Efraím, de la tot restul lui Israél, de la întregul Iúda, din Beniamín şi de la locuitorii Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 9)
[Aceştia] l-au dat tâmplarilor, constructorilor, cumpărătorilor de piatră cioplită şi lemn pentru îmbinări şi pentru grinzi, pentru casele pe care le stricaseră regii lui Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 11)
„Mergeţi şi căutați-l pe Domnul pentru mine şi pentru restul lui Israél şi al lui Iúda cu privire la cuvintele acestei cărţi care a fost găsită. Căci mare este mânia Domnului şi gata să se verse peste noi, pentru că părinţii noştri n-au păzit cuvântul Domnului şi n-au împlinit tot ceea ce este scris în cartea aceasta. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 21)
‹Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, voi trimite răul asupra acestui loc şi asupra locuitorilor săi, toate blestemele care sunt scrise în cartea pe care au citit-o înaintea regelui lui Iúda! (Cartea a doua a Cronicilor 34, 24)
Dar regelui lui Iúda care v-a trimis să-l căutați pe Domnul aşa să-i spuneţi: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél despre cuvintele pe care le-ai auzit: (Cartea a doua a Cronicilor 34, 26)
Regele a trimis şi i-a adunat pe toţi bătrânii lui Iúda şi ai Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 29)
Regele a urcat la templul Domnului împreună cu toţi oamenii lui Iúda şi locuitorii Ierusalímului, preoţii, levíţii şi tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele din Cartea Alianţei care fusese găsită în templul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 30)
Nu se mai celebrase un astfel de Paşte în Israél din zilele lui Samuél, profetul. Niciun rege al lui Israél nu mai celebrase Paştele cum l-au celebrat Iosía, preoţii, levíţii, întregul Iúda şi Israélul care era de faţă şi locuitorii Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 18)
[Néco] a trimis mesageri la [Iosía] să-i spună: „Ce este între mine şi tine, rege al lui Iúda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească! (Cartea a doua a Cronicilor 35, 21)
Slujitorii l-au luat dintr-un car, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la Ierusalím. [Acolo] a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Întregul Iúda şi Ierusalímul l-au plâns pe Iosía. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 24)
cuvintele lui cele dintâi şi cele de pe urmă, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél şi ai lui Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 27)
Regele Egiptului l-a făcut rege peste Iúda şi Ierusalím pe Eliachím, fratele lui [Ioaház], şi i-a schimbat numele în Ioiachím. Néco l-a luat pe fratele său Ioaház şi l-a dus în Egipt. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 4)