Trouvé 1455 Résultats pour: Dragoste Față De Ceilalți
Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! (Cartea Numerilor 6, 25)
Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!›. (Cartea Numerilor 6, 26)
După aceea, levíţii au venit să-şi facă slujirea în cortul întâlnirii, în faţa lui Áaron şi în faţa fiilor lui. Aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la levíţi, aşa au făcut cu ei. (Cartea Numerilor 8, 22)
Apoi au pornit fiii lui Chehát, ducând sanctuarul, iar [ceilalţi] ridicau cortul până la venirea lor. (Cartea Numerilor 10, 21)
Moise era cel mai umil om dintre toţi oamenii care sunt pe faţa pământului. (Cartea Numerilor 12, 3)
Eu îi vorbesc faţă către faţă, deschis, şi nu prin enigme, iar el vede înfăţişarea Domnului. De ce nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva slujitorului meu, împotriva lui Moise?”. (Cartea Numerilor 12, 8)
Domnul i-a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în faţă, n-ar fi ea umilită timp de şapte zile? Să fie închisă şapte zile în afara taberei şi după aceea să fie reprimită!”. (Cartea Numerilor 12, 14)
Moise şi Áaron au căzut cu faţa la pământ înaintea întregii adunări a comunităţii fiilor lui Israél. (Cartea Numerilor 14, 5)
şi vor spune locuitorilor ţării acesteia că au auzit că tu, Doamne, eşti în mijlocul poporului; că tu eşti văzut faţă în faţă, Doamne; că norul tău stă deasupra lor şi că tu mergi înaintea lor într-o coloană de nor ziua şi într-o coloană de foc noaptea. (Cartea Numerilor 14, 14)
Moise a auzit şi a căzut cu faţa la pământ. (Cartea Numerilor 16, 4)
Ei au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor [care însufleţesc] pe toţi oamenii! Un singur om a păcătuit, şi tu te mânii împotriva întregii adunări?”. (Cartea Numerilor 16, 22)
„Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări şi-i voi nimici într-o clipă!”. Ei au căzut cu faţa la pământ. (Cartea Numerilor 17, 10)