Mosaico decorativo

Trouvé 1068 Résultats pour: David și Absalom

  • Davíd, pentru evlavia lui, a moştenit tronul de domnie în veci; (Cartea întâi a Macabéilor 2, 57)

  • A văzut tabăra puternică şi s-a rugat, zicând: „Binecuvântat eşti tu, Mântuitorul lui Israél, care ai zdrobit violenţa celui puternic prin mâna slujitorului tău Davíd şi ai dat tabăra străinilor în mâna lui Ionatán, fiul lui Saul, şi a celui care-i purta armele! (Cartea întâi a Macabéilor 4, 30)

  • Au căzut dintre cei care erau cu Nicanór cam cinci sute de bărbaţi, iar [ceilalţi] au fugit spre cetatea lui Davíd. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 32)

  • Toţi cei de lângă Ionatán au fugit şi nu a rămas niciunul, în afară de Matatía, [fiul] lui Absalóm, şi Iúda, [fiul] lui Hálfi, căpetenii ale trupelor armatei. (Cartea întâi a Macabéilor 11, 70)

  • L-a trimis pe Ionatán, [fiul] lui Absalóm, şi împreună cu el o armată suficientă la Iópe. I-a scos pe cei care erau înăuntrul ei şi a rămas în ea. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 11)

  • În zilele lui, i-a fost dat să nimicească neamurile care erau în ţinuturile lor şi pe cei din cetatea lui Davíd, din Ierusalím: aceştia îşi făcuseră o fortăreaţă din care ieşeau şi contaminau împrejurimile sanctuarului şi provocau un mare dezastru sfinţeniei [sanctuarului]. (Cartea întâi a Macabéilor 14, 36)

  • Mai este relatat în Scrierile şi Memoriile lui Nehemía cum [Nehemía] a înfiinţat o bibliotecă şi a adunat cărţile despre regi şi despre profeţi, cele ale lui Davíd şi scrisorile regilor despre darurile voluntare. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 13)

  • Proverbele lui Solomón, fiul lui Davíd, regele lui Israél, (Cartea Proverbelor 1, 1)

  • Cuvintele lui Qohelét, fiul lui Davíd, rege în Ierusalím. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 1, 1)

  • Gâtul tău este ca turnul lui Davíd, construit pe trofee: o mie de scuturi atârnă de el, toate paveze ale celor viteji. (Cartea Cântarea Cântărilor 4, 4)

  • A fost şi o alianţă cu Davíd, fiul lui Iése din tribul lui Iúda. Moştenirea regelui este numai din fiu în fiu, dar moştenirea lui Áaron este pentru [toată] descendenţa lui. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 45, 25)

  • După acestea, s-a ridicat Natán ca să profeţească în zilele lui Davíd. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 47, 1)


"Que Maria seja toda a razão da sua existência e o guie ao porto seguro da eterna salvação." São Padre Pio de Pietrelcina