Mosaico decorativo

Trouvé 3298 Résultats pour: Cuvântul Domnului

  • Și, apropiindu-se de groapă, l-a strigat cu glas îngrijorat pe Daniél. Regele a luat cuvântul şi i-a zis lui Daniél: „Daniél, slujitorul Dumnezeului celui viu, oare Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti neîntrerupt, te-a putut salva de lei?”. (Cartea profetului Daniél 6, 21)

  • Daniél a luat cuvântul şi a zis: „Priveam, în viziunea mea de noapte, şi, iată, patru vânturi din ceruri agitau Marea cea Mare. (Cartea profetului Daniél 7, 2)

  • în anul întâi al domniei lui, eu, Daniél, voiam să pricep din cărţi numărul anilor pentru care fusese cuvântul Domnului către Ieremía, profetul, pentru împlinirea devastării Ierusalímului: şaptezeci de ani. (Cartea profetului Daniél 9, 2)

  • M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, am făcut mărturisire şi i-am zis: «Te rog, Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşător, tu care păstrezi alianţa şi bunătatea faţă de cei care te iubesc şi păzesc poruncile tale! (Cartea profetului Daniél 9, 4)

  • Nu am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să umblăm în legile sale pe care le-a pus înaintea noastră prin slujitorii săi, profeţii. (Cartea profetului Daniél 9, 10)

  • După cum este scris în Legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră şi nu am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru întorcându-ne de la nelegiuirile noastre ca să înţelegem adevărul tău. (Cartea profetului Daniél 9, 13)

  • Pe când eu încă mai vorbeam şi mă rugam, mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, Israél, aduceam cererea mea înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu, (Cartea profetului Daniél 9, 20)

  • La începutul rugăciunii tale a ieşit un cuvânt, iar eu am venit să-ţi fac cunoscut, căci tu eşti preaiubit: înţelege cuvântul şi pricepe arătarea! (Cartea profetului Daniél 9, 23)

  • În al treilea an al lui Círus, regele Persiei, i-a fost descoperit un cuvânt lui Daniél, care este chemat cu numele Beltşaţár. Cuvântul este adevărat şi lupta este mare. El a înţeles cuvântul şi a avut înţelegerea în viziune. (Cartea profetului Daniél 10, 1)

  • Cum ar putea slujitorul domnului meu să vorbească cu domnul meu? Nu mai este putere în mine şi suflare nu a rămas în mine”. (Cartea profetului Daniél 10, 17)

  • Este mai bine pentru mine să nu fac şi să cad în mâinile voastre, decât să păcătuiesc înaintea Domnului”. (Cartea profetului Daniél 13, 23)

  • Tot poporul s-a întors spre el şi a zis: „Ce este cuvântul acesta pe care l-ai spus?”. (Cartea profetului Daniél 13, 47)


"Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta." São Padre Pio de Pietrelcina