Trouvé 1163 Résultats pour: Cal

  • Aceştia sunt fiii lui Ţibeón: Aiá şi Aná. Acesta este acel Aná care a găsit izvoarele calde în pustiu pe când păştea măgarii lui Țibeon, tatăl său. (Cartea Genezei 36, 24)

  • El a zis: „Fiul meu nu va coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, o să-mi coborâţi cărunteţea, cu îndurerare, în locuinţa morţilor”. (Cartea Genezei 42, 38)

  • Iar pocalul meu, cupa de argint, s-o pui la gura sacului celui mai tânăr împreună cu argintul pentru grâul lui”. Şi acela a făcut după cum îi spusese Iosíf. (Cartea Genezei 44, 2)

  • Dan va fi un şarpe pe drum, o viperă cu corn pe cărare, muşcând căclâiele calului, ca să cadă călăreţul pe spate. (Cartea Genezei 49, 17)

  • Împreună cu el au urcat care şi călăreţi, aşa încât tabăra era foarte impunătoare. (Cartea Genezei 50, 9)

  • Fiica lui Faraón a coborât la Fluviu să se scalde, iar slujitoarele ei se plimbau pe marginea Fluviului. Ea a văzut coşuleţul între trestii şi a trimis-o pe servitoarea ei şi ea l-a luat. (Cartea Exodului 2, 5)

  • El i-a zis: „Nu te apropia aici! Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!”. (Cartea Exodului 3, 5)

  • Ei vor asculta de glasul tău şi veţi merge tu şi bătrânii lui Israél la regele Egiptului şi îi veţi spune: «Domnul Dumnezeul evreilor ne-a venit în întâmpinare. Şi acum, lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustiu ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru». (Cartea Exodului 3, 18)

  • Moise şi-a luat soţia şi fiii, i-a pus să călărească pe măgar şi s-a întors în ţara Egiptului. Moise a luat în mâna lui toiagul lui Dumnezeu. (Cartea Exodului 4, 20)

  • Şi, fiind pe cale, la un loc de popas, l-a întâmpinat Domnul şi căuta să-l omoare. (Cartea Exodului 4, 24)

  • Ei au zis: ,,Dumnezeul evreilor ne-a ieşit în întâmpinare. Lasă-ne deci să mergem cale de trei zile în pustiu ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru, ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie!”. (Cartea Exodului 5, 3)

  • Vom merge cale de trei zile în pustiu şi acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va spune”. (Cartea Exodului 8, 23)


“Amar significa dar aos outros – especialmente a quem precisa e a quem sofre – o que de melhor temos em nós mesmos e de nós mesmos; e de dá-lo sorridentes e felizes, renunciando ao nosso egoísmo, à nossa alegria, ao nosso prazer e ao nosso orgulho”. São Padre Pio de Pietrelcina