Trouvé 1102 Résultats pour: Arc
Când arca Domnului a ajuns în cetatea lui Davíd, Micál, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Văzându-l pe regele Davíd sărind şi dansând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei. (Cartea a doua a lui Samuél 6, 16)
Au adus arca Domnului, au pus-o la locul ei, în mijlocul cortului pe care-l întinsese Davíd pentru ea. Davíd a adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de împăcare. (Cartea a doua a lui Samuél 6, 17)
[regele] i-a zis profetului Natán: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, iar arca lui Dumnezeu locuieşte într-un cort!”. (Cartea a doua a lui Samuél 7, 2)
I s-a făcut cunoscut lui Davíd şi el a trimis în întâmpinarea lor, căci oamenii fuseseră umiliţi foarte mult. Regele le-a spus: „Rămâneţi la Ierihón până vă va creşte barba! Apoi întoarceţi-vă!”. (Cartea a doua a lui Samuél 10, 5)
Femeia a zămislit şi a trimis să i se aducă la cunoştinţă lui Davíd, zicând: „Sunt însărcinată”. (Cartea a doua a lui Samuél 11, 5)
Uría i-a răspuns lui Davíd: „Arca, Israél şi Iúda locuiesc în corturi; stăpânul meu Ióab şi slujitorii stăpânului meu şi-au fixat tabăra în câmp, iar eu să merg acasă, să mănânc, să beau şi să mă culc cu soţia mea? Viu eşti tu şi viu este sufletul tău! Nu voi face lucrul acesta!”. (Cartea a doua a lui Samuél 11, 11)
Însă arcaşii au tras de pe zid şi au murit dintre slujitorii regelui. Chiar şi slujitorul tău Uría, hetéul, a murit”. (Cartea a doua a lui Samuél 11, 24)
Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot eu să-l fac să se întoarcă [la viaţă]? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine”. (Cartea a doua a lui Samuél 12, 23)
Femeia i-a zis: „De ce gândeşti astfel împotriva poporului lui Dumnezeu? Regele spune lucrul acesta ca un vinovat, nelăsându-l să se întoarcă pe cel pe care l-a alungat. (Cartea a doua a lui Samuél 14, 13)
Regele i-a zis lui Itái din Gat: „Pentru ce vii şi tu cu noi? Întoarce-te şi rămâi cu regele, căci eşti străin şi ai fost exilat din casa ta! (Cartea a doua a lui Samuél 15, 19)
Ieri ai venit şi azi să te fac să rătăceşti cu noi, să mergi unde voi merge eu? Întoarce-te şi ia-i şi pe fraţii tăi! Iar îndurarea şi adevărul să fie cu tine!”. (Cartea a doua a lui Samuél 15, 20)
Şi, iată, Sadóc şi toţi levíţii care erau cu el şi care purtau arca alianţei Domnului au pus jos arca lui Dumnezeu. Abiatár a stat [acolo] până când tot poporul a terminat să iasă din cetate! (Cartea a doua a lui Samuél 15, 24)