Trouvé 26382 Résultats pour: Şi
De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge şi fără vărsare de sânge nu există iertare. (Scrisoarea către Evrei 9, 22)
Deci, dacă era necesar ca exemplele realităţilor cereşti să fie purificate astfel, înseşi realităţile cereşti trebuie să fie purificate prin jertfe mai bune decât acestea. (Scrisoarea către Evrei 9, 23)
şi nu ca să se aducă pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, (Scrisoarea către Evrei 9, 25)
căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. (Scrisoarea către Evrei 9, 26)
Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata, (Scrisoarea către Evrei 9, 27)
tot la fel şi Cristos, după ce s-a oferit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă. (Scrisoarea către Evrei 9, 28)
De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu icoana realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an –, nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie. (Scrisoarea către Evrei 10, 1)
Pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu poate să înlăture păcatele. (Scrisoarea către Evrei 10, 4)
După ce a spus mai întâi: „Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii – (Scrisoarea către Evrei 10, 8)
Pe când orice preot stă [în picioare] pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, (Scrisoarea către Evrei 10, 11)
el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, (Scrisoarea către Evrei 10, 12)
aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale, (Scrisoarea către Evrei 10, 13)