Mosaico decorativo

Trouvé 1561 Résultats pour: Înaintea

  • Ce avantaj are înţeleptul faţă de nesimţit? Şi ce-i [foloseşte] celui umil să ştie că merge înaintea celor vii? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 8)

  • Am aflat că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este un laţ şi o capcană şi ale cărei mâini sunt nişte funii; cel bun înaintea lui Dumnezeu scapă de ea, dar păcătosul este prins de ea. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 26)

  • Mi-am pus la inimă toate aceste lucruri ca să clarific toate, cum că cei drepţi, cei înţelepţi şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, că omul nu cunoaşte nici iubirea, nici ura, chiar dacă toate sunt înaintea lui. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 9, 1)

  • Via mea, care este a mea, este înaintea mea. Cei o mie [de arginţi] să fie ai tăi, Solomón, şi două sute, pentru cei care păzesc rodul ei! (Cartea Cântarea Cântărilor 8, 12)

  • Nu am asemănat-o cu o piatră preţioasă, căci tot aurul, în văzul ei, este puţin nisip şi ca argila este considerat argintul înaintea ei. (Cartea Înţelepciunii 7, 9)

  • Fă-o să vină din cerurile tale sfinte şi, de la tronul gloriei tale, trimite-o ca să trudească fiind alături de mine şi eu să cunosc ce este plăcut înaintea ta! (Cartea Înţelepciunii 9, 10)

  • Căci puterea ta cea mare îţi este mereu prezentă şi cine ar putea să stea înaintea puterii braţului tău? (Cartea Înţelepciunii 11, 21)

  • Căci întregul univers este înaintea ta ca un fir de praf pe balanţă şi ca o picătură de rouă care cade dimineaţa pe pământ. (Cartea Înţelepciunii 11, 22)

  • Cine ar [putea] să spună: „Ce ai făcut?” sau cine ar putea să stea împotriva judecăţii tale? Sau cine te va acuza că distrugi neamurile pe care le-ai făcut? Sau cine va veni să stea înaintea ta ca răzbunător al oamenilor nedrepţi? (Cartea Înţelepciunii 12, 12)

  • ca să fie cunoscut că trebuie să se ajungă înaintea soarelui pentru a-ţi [aduce] mulţumire şi să te întâlnească înainte de răsăritul luminii. (Cartea Înţelepciunii 16, 28)

  • Dar un om neprihănit s-a grăbit şi a luptat dinaintea lor; luându-şi arma slujirii proprii – rugăciunea şi jertfa de ispăşire cu tămâie – a stat înaintea furiei şi a pus limită vicisitudinii, arătând că era slujitorul tău. (Cartea Înţelepciunii 18, 21)

  • Cei care se tem de Domnul îşi vor pregăti inimile şi înaintea lui îşi vor umili sufletele. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 2, 17)


"Não nos preocupemos quando Deus põe à prova a nossa fidelidade." São Padre Pio de Pietrelcina