Mosaico decorativo

Trouvé 13472 Résultats pour: Îi

  • Când se înmulţesc bunurile, se înmulţesc şi cei care le mănâncă. Şi ce câştig pentru stăpânul lor decât că le vede cu ochii săi? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 10)

  • Îi piere bogăţia din cauza unei îndeletniciri rele. Dacă dă naştere unui fiu, nu [rămâne] nimic în mâna lui. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 13)

  • Iată ce am văzut că este bine şi frumos: ca [omul] să mănânce şi să bea şi să vadă binele în toată truda sa cu care se trudeşte sub soare în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu, pentru că aceasta este partea lui. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 17)

  • Căci nu-şi mai aminteşte de mulţimea zilelor vieţii sale, pentru că Dumnezeu i-a răspuns în bucuria inimii lui. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 19)

  • Dacă unui om i se nasc o sută [de fii] şi dacă trăieşte mulţi ani – oricât de multe ar fi zilele anilor săi – dar sufletul lui nu se satură de bunuri şi nici nu are un mormânt, am zis: e mai bine pentru un avorton decât pentru el. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 3)

  • Ce avantaj are înţeleptul faţă de nesimţit? Şi ce-i [foloseşte] celui umil să ştie că merge înaintea celor vii? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 8)

  • Mai bine să vezi cu ochii decât să ai un suflet frământat. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 9)

  • Cine ştie ce este bine pentru om în viaţă; în timpul zilelor vieţii lui deşarte, el este făcut ca o umbră. Cine poate să-i facă cunoscut omului ce va fi după el sub soare? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 12)

  • Mai bun este numele decât untdelemnul cel bun şi ziua morţii, decât ziua naşterii. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 1)

  • [E bine] la umbra înţelepciunii şi [e bine] la umbra argintului, dar cunoaşterea este un avantaj şi înţelepciunea îl face să trăiască pe cel care o posedă. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 12)

  • În ziua cea bună fii bun şi în ziua cea rea teme-te! Căci şi pe aceasta a făcut-o Dumnezeu pentru ca omul să nu afle nimic despre ceea ce va fi după el. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 14)

  • Am văzut totul în zilele deşertăciunii mele: există cel drept care piere în dreptatea lui şi există cel rău care îşi prelungeşte [zilele] în răutatea lui. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 15)


"Desapegue-se daquilo que não é de Deus e não leva a Deus". São Padre Pio de Pietrelcina