Trouvé 13472 Résultats pour: Îi
Apoi, luptând împotriva lui Timotéi şi Bahídes, au ucis mai mult de douăzeci de mii [de duşmani] şi au cucerit cu mare uşurinţă fortăreţe înalte. După aceea, au împărţit prada bogată în două părţi egale: una pentru ei, iar cealaltă pentru cei mutilaţi, pentru orfani şi pentru văduve, ba chiar şi pentru bătrâni. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 30)
Iar cel de trei ori ticălosul Nicanór – care îi adunase pe cei o mie de negustori pentru vânzarea iudeilor, (Cartea a doua a Macabéilor 8, 34)
umilit cu ajutorul Domnului de către cei pe care îi considera că sunt de nimic – şi-a aruncat veşmântul de glorie şi, pornind singur ca un sclav fugar în pustiu, a ajuns la Antiohía, încă prea norocos după distrugerea armatei. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 35)
El, care le promisese románilor tributul din vânzarea captivilor de la Ierusalím, acum le vestea tuturor că iudeii au un apărător şi că sunt de neînvins iudeii, pentru că ei urmează legile prescrise lor de acesta. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 36)
Căci fusese în [cetatea] numită Persépolis şi încercase să prădeze templul şi să captureze cetatea. Dar, răsculându-se, mulţimile au pus mâna pe arme, iar Antióh, fiind învins de duşmani, a trebuit să fugă cu ruşine. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 2)
El, care mai înainte credea că porunceşte [până şi] valurilor mării, din cauza unei aroganţe omeneşti, şi-şi închipuia că pune pe cântar înălţimile munţilor, zăcea pe pământ şi a fost aşezat pe o targă, arătând tuturor puterea evidentă a lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 8)
Din trupul acelui nelegiuit colcăiau viermi şi, fiind încă viu, în dureri şi chinuri, carnea cădea de pe el; iar din cauza duhorii sale, toată armata avea greaţă de putreziciune. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 9)
Pe cel care puţin mai înainte credea că poate să culeagă stelele cerului nu mai putea să-l ducă nimeni din cauza duhorii de nesuferit. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 10)
Cum nu mai putea răbda propria-i duhoare, a spus: „Este drept să te supui lui Dumnezeu şi, muritor fiind, să nu te crezi egal cu el”. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 12)
Iar pe iudei, pe care nu-i considera vrednici nici de mormânt, ci, împreună cu copiii lor, să fie daţi păsărilor de pradă şi fiarelor, pe toţi îi va face egali cu atenienii. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 15)
Dacă voi şi copiii voştri sunteţi bine şi dacă cele ale voastre sunt după aşteptări, eu mi-am pus speranţă în cer. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 20)
Dar considerând că şi tatăl meu, când făcea expediţii în ţinuturile de sus, îşi desemna urmaşul, (Cartea a doua a Macabéilor 9, 23)