Trouvé 13472 Résultats pour: Îi
spunându-se: „Pentru că nu am trimis argintul şi copiii, [Ionatán] a pierit”. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 18)
Ei au trimis copiii şi cei o sută de talánţi. Însă [Trífon] a minţit şi nu l-a eliberat pe Ionatán. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 19)
După acestea, Trífon a venit ca să pătrundă în ţinut şi să-l distrugă. A venit pe o cale ocolită spre Adorá, însă Símon şi tabăra lui îi ieşeau înainte în orice loc în care mergea. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 20)
Cei din fortăreaţă au trimis mesageri la Trífon ca să se grăbească să vină la ei prin pustiu şi să le trimită provizii. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 21)
Trífon a pregătit toată noaptea întreaga cavalerie ca să vină, însă în noaptea aceea a fost foarte multă zăpadă şi nu a [putut] veni din cauza zăpezii. A plecat şi a venit în Galaád. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 22)
Símon a trimis şi a luat osemintele lui Ionatán, fratele lui, şi l-a îngropat la Modiín, cetatea părinţilor săi. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 25)
Şi le-a făcut o lucrare înconjurându-le cu coloane mari; pe coloane a făcut panoplii spre amintire veşnică, iar alături de panoplii corăbii sculptate pentru a fi privite de toţi cei care pluteau pe mare. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 29)
Acesta este mormântul pe care l-a făcut în Modiín şi care este până în ziua aceasta. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 30)
Símon a construit fortăreţe în Iudéea, le-a înconjurat cu turnuri înalte şi cu ziduri mari, cu porţi şi zăvoare şi a pus proviziile în fortăreţe. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 33)
Símon a ales bărbaţi şi i-a trimis la regele Demétrios ca să dea scutire [de impozite] ţării, pentru că toate faptele lui Trífon au fost jafuri. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 34)
Poporul a început să scrie în înscrieri şi în contracte „anul întâi al lui Símon, marele preot, strateg şi conducător al Iudeii”. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 42)
În acele zile, [Símon] şi-a fixat tabăra în faţa cetăţii Gazára, a înconjurat-o cu trupele. A făcut un turn mobil, l-a apropiat de cetate, a lovit unul dintre turnuri şi l-a capturat. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 43)