Trouvé 13472 Résultats pour: Îi
Şi ce dacă unii au fost infideli? Oare infidelitatea unora anulează fidelitatea lui Dumnezeu? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 3)
Nicidecum! Dumnezeu este vrednic de crezare, pe când orice om este mincinos, după cum este scris: „Ca să fii găsit drept în cuvintele tale şi să ieşi învingător atunci când eşti judecat”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 4)
Atunci să facem oare cele rele ca să rezulte cele bune, aşa cum ne bârfesc unii şi ne acuză că noi am fi spus? Condamnarea lor este dreaptă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 8)
Şi atunci? Avem noi vreun privilegiu? Nicidecum! Căci după cum am arătat mai înainte, şi iudeii, şi grecii sunt sub păcat, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 9)
şi calea păcii nu o cunosc. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 17)
aşa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 20)
Acum însă, dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii, fiind mărturisită de Lege şi de Profeţi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 21)
Căci noi credem că omul este justificat prin credinţă, fără faptele Legii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 28)
Desfiinţăm deci Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 31)
La fel, Davíd îl numeşte fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 6)
El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credinţa pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumcişi, ca să li se considere şi lor justificarea, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 11)
Căci promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 13)