Mosaico decorativo

1. (Mt 26,47-56; Mc 14,43-52; Lc 22,47-53) Spunând acestea, Isus a ieşit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cédron, unde era o grădină în care a intrat el şi discipolii lui.

2. Dar ştia şi Iúda, trădătorul, locul [acela], pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi.

3. Aşadar, Iúda, luând cohorta şi servitori de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare, torţe şi arme.

4. Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieşit şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”.

5. I-au răspuns: „Pe Isus Nazarinéanul”. El le-a zis: „Eu sunt”. Era acolo cu ei şi Iúda, cel care l-a trădat.

6. Când le-a zis: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.

7. Atunci, i-a întrebat a doua oară: „Pe cine căutaţi?”, iar ei au zis: „Pe Isus Nazarinéanul”.

8. Isus le-a răspuns: „V‑am spus că eu sunt. Aşadar, dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece!”.

9. Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese: „Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul”.

10. Atunci Símon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele servitorului era Malhus.

11. Dar Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ţi sabia în teacă! Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?”.

12. (Mt 26,57-75; Mc 14,53-72; Lc 22,54-71) Atunci, cohorta, comandantul şi servitorii iudeilor l-au luat pe Isus şi l-au legat.

13. L-au dus mai întâi la Ánna, căci era socrul lui Caiáfa, care era marele preot al acelui an.

14. Caiáfa era acela care dăduse iudeilor sfatul: „Este mai bine să moară un singur om pentru popor”.

15. Iar Símon Petru şi celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut marelui preot şi a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot.

16. Petru stătea afară, lângă poartă. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a ieşit şi a vorbit cu portăreasa şi a intrat şi Petru.

17. Servitoarea portăreasă i-a spus lui Petru: „Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii acelui om?”. El i-a zis: „Nu sunt”.

18. Stăteau acolo slujitorii şi servitorii; făcuseră un foc – pentru că era frig – şi se încălzeau. Şi Petru stătea cu ei şi se încălzea.

19. Atunci, marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui şi despre învăţătura sa.

20. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns.

21. De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată, ei ştiu ce am spus!”.

22. Îndată ce a spus acestea, unul dintre servitori, care stătea în preajmă, i-a dat o palmă lui Isus, spunând: „Aşa răspunzi tu marelui preot?”.

23. Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, dă mărturie despre rău! Dar dacă [am vorbit] bine, de ce mă loveşti?”.

24. Atunci Ánna l-a trimis legat la Caiáfa, marele preot.

25. Iar Símon Petru stătea şi se încălzea. Atunci ei i-au spus: „Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii lui?”. El a negat şi a zis: „Nu sunt”.

26. Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i‑a tăiat urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?”.

27. Dar Petru a negat din nou şi îndată a cântat cocoşul.

28. (Mt 27,1-2.11-14; Mc 15,1-5; Lc 23,1-5) Atunci l-au adus pe Isus de la Caiáfa la pretoriu. Era dimineaţă. Dar ei nu au intrat în pretoriu, ca să nu se profaneze şi să poată [mânca] Paştele.

29. Pilát a ieşit deci la ei şi a spus: „Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?”.

30. Au răspuns şi i-au zis: „Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat [pe mâna ta]”.

31. Atunci, Pilát le-a zis: „Luaţi-l voi şi judecaţi-l voi după Legea voastră!”. Iudeii i-au spus: „Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni”.

32. Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce [fel de] moarte avea să moară.

33. Pilát a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi i-a zis: „Tu eşti regele iudeilor?”.

34. Isus a răspuns: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au spus alţii despre mine?”.

35. Pilát a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Neamul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?”.

36. Isus a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s‑ar fi luptat ca să nu fiu dat pe [mâna] iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici”.

37. Atunci Pilát i-a zis: „Aşadar, eşti rege?”. Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu”.

38. Pilát i-a zis: „Ce este adevărul?”. După ce a spus aceasta, [Pilát] a ieşit din nou la iudei şi le-a zis: „Eu nu găsesc în el nicio vină.

39. Dar este un obicei la voi ca de Paşte să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”.

40. Atunci au strigat din nou, spunând: „Nu pe acesta, ci pe Barába”. Iar Barába era un tâlhar.


Lisez la Bible en un an

Rejoignez notre communauté et lisez la Bible en entier en 365 jours. Un parcours structuré et inspirant pour approfondir votre foi et votre connaissance des Écritures.