Mosaico decorativo

1. Ea l-a păzit pe primul plăsmuit, tatăl lumii, când a fost creat singur şi l-a eliberat din propria cădere.

2. I-a dat puterea să stăpânească peste toate.

3. Dar un nelegiuit, îndepărtându-se de ea în mânia lui, a pierit din cauza furiei fratricide.

4. Când pământul a fost inundat din cauza lui, înţelepciunea l-a salvat din nou, cârmuindu-l pe cel drept printr-un biet lemn.

5. Ea, când neamurile au ajuns la confuzie prin unanimitatea în nelegiuire, l-a recunoscut pe cel drept şi l-a păzit fără prihană pentru Dumnezeu şi l-a menţinut puternic, în ciuda gingăşiei [lui] pentru copil.

6. Când cei nelegiuiţi erau exterminaţi, ea l-a mântuit pe cel drept ce fugea de focul care cobora peste cele cinci cetăţi.

7. Ca mărturie a acestei nelegiuiri stau ţinutul fumegând şi plantele care produc roade fragede, de câteva ore, iar ca amintire a unui suflet necredincios stă o coloană de sare.

8. Neglijând înţelepciunea, nu numai că au fost împiedicaţi să cunoască cele bune, dar au lăsat amintire a nepriceperii lor celor vii, ca să nu poată să ascundă în cele care au căzut.

9. Dar înţelepciunea i-a mântuit de chinuri pe cei care se îngrijesc de ea.

10. Ea l-a călăuzit pe cărări drepte pe cel drept care fugea de mânia fratelui, i-a arătat domnia lui Dumnezeu şi i-a dat cunoaşterea celor sfinte, l-a făcut să prospere prin muncă şi a dat împlinire trudei sale.

11. I-a fost alături împotriva lăcomiei celor care-l oprimau şi l-a îmbogăţit.

12. L-a păzit de duşmani, l-a pus în siguranţă faţă de cei care-l pândeau, i-a dat premiu pentru lupta puternică, ca să ştie că mai puternică decât toate este pietatea.

13. Ea nu l-a părăsit pe dreptul vândut şi l-a mântuit de păcat.

14. A coborât cu el în groapă şi nu l-a lăsat în lanţuri până când i-a adus sceptru regal şi putere peste cei care-l dominau, i-a arătat mincinoşi pe cei care-l defăimau şi i-a dat o glorie veşnică.

15. Ea a mântuit poporul sfânt şi seminţia neprihănită de popoarele care-i asupreau.

16. A intrat în sufletul celui care se îngrijea de Domnul şi el s-a ridicat împotriva regilor de temut prin minuni şi semne.

17. Le-a dat celor sfinţi răsplată pentru truda lor, i-a călăuzit pe o cale minunată şi a fost pentru ei protecţie ziua şi lumină a stelelor noaptea.

18. I-a făcut să treacă prin Marea Roşie şi să străbată prin ape multe.

19. I-a înecat pe duşmanii lor şi i-a revărsat din profunzimea abisului.

20. De aceea, cei drepţi i-au despuiat pe cei nelegiuiţi şi au cântat, Doamne, numele tău cel sfânt şi au lăudat împreună braţul tău protector.

21. Căci înţelepciunea a dezlegat gura celor muţi şi a făcut clare limbile copilaşilor.


Lisez la Bible en un an

Rejoignez notre communauté et lisez la Bible en entier en 365 jours. Un parcours structuré et inspirant pour approfondir votre foi et votre connaissance des Écritures.