1. Domnul i-a zis lui Moise: ,,Taie două table de piatră ca şi cele dintâi şi voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat.

2. Fii pregătit dimineaţa şi urcă dimineaţa pe muntele Sínai; stai acolo înaintea mea, pe vârful muntelui!

3. Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; nici boi, nici oi să nu pască la poalele muntelui acestuia!”.

4. Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintâi; s-a sculat de dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sínai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră.

5. Domnul a coborât în nor, a stat acolo cu [Moise] şi el a chemat numele Domnului.

6. Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: ,,Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr,

7. care arată bunătatea pentru mii [de generaţii], iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nimic nepedepsit, pedepsind fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la a treia şi a patra [generaţie]”.

8. Imediat Moise s-a plecat până la pământ şi l-a adorat.

9. El a zis: ,,Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, te rog, Doamne, să mergi în mijlocul nostru; într-adevăr, acest popor este încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele şi fă-ne moştenirea ta!”.

10. Domnul a răspuns: ,,Iată, eu închei o alianţă. Voi face, în faţa întregului popor al tău, minuni care n-au fost pe întregul pământ şi la niciun popor; va vedea tot poporul – în mijlocul căruia te afli – lucrarea Domnului, căci este minunat ceea ce voi face prin tine.

11. Păstrează ceea ce-ţi poruncesc azi! Iată, voi izgoni dinaintea ta pe amoréi, pe canaaneéni, pe hetéi, pe ferezéi, pe hevéi şi pe iebuséi!

12. Ai grijă să nu faci alianţă cu locuitorii ţării unde vei intra, ca să nu fie o capcană pentru tine, fiind ei în mijlocul tău!

13. Dimpotrivă, să le dărâmaţi altarele, să le distrugeţi stelele şi să doborâţi idolii!

14. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul – numele lui este „gelos” – este un Dumnezeu gelos!

15. Să nu faci alianţă cu locuitorii ţării pentru ca, atunci când ei se vor desfrâna urmându-i pe dumnezeii lor şi aducându-le jertfe, să te cheme şi să mănânci din jertfele lor

16. şi să iei din fetele lor pentru fiii tăi şi, astfel, fetele lor, desfrânându-se, urmându-i pe dumnezeii lor, să-i facă şi pe fiii tăi să se desfrâneze, urmându-i pe dumnezeii lor!

17. Să nu-ţi faci dumnezei turnaţi!

18. Să ţii Sărbătoarea Ázimelor: timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna Abíb, să mănânci ázime, cum ţi-am poruncit, căci în luna Abíb ai ieşit din Egipt!

19. Orice întâi născut este al meu, orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi.

20. Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul! Să răscumperi pe orice întâi născut al fiilor tăi; să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea mea!

21. Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti chiar și în vremea aratului şi seceratului!

22. Să ţii Sărbătoarea Săptămânilor, a celor dintâi roade din secerişul grâului, şi sărbătoarea recoltei la sfârşitul anului!

23. De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israél.

24. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului Dumnezeului tău.

25. Să nu aduci pe pâine dospită sângele jertfei pentru mine, iar jertfa de la Sărbătoarea Paştelui să nu rămână până dimineaţa!

26. Să aduci în casa Domnului Dumnezeului tău primiția celor dintâi roade ale pământului! Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui!”.

27. Domnul i-a zis lui Moise: ,,Scrie pentru tine cuvintele acestea, căci pe baza acestor cuvinte închei alianţă cu tine şi cu Israél!”.

28. [Moise] a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat pâine şi n-a băut apă. Şi a scris pe table cuvintele alianţei, cele zece cuvinte.

29. Moise a coborât de pe muntele Sínai – şi cele două table ale mărturiei erau în mâna lui când cobora de pe munte –, iar Moise nu ştia că faţa lui strălucea pentru că vorbise cu [Dumnezeu].

30. Áaron şi toţi fiii lui Israél s-au uitat la Moise şi iată că faţa lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el.

31. Moise i-a chemat; Áaron şi toţi conducătorii adunării s-au întors la el şi el le-a vorbit.

32. După aceea, toţi fiii lui Israél s-au apropiat şi el le-a poruncit tot ce-i spusese Domnul pe muntele Sínai.

33. Când a încetat să le vorbească, şi-a pus un văl pe faţă.

34. Când intra Moise înaintea Domnului ca să-i vorbească, îşi scotea vălul până când ieşea; iar când ieşea, le spunea fiilor lui Israél ce i se poruncise.

35. Fiii lui Israél se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că faţa lui Moise strălucea; iar Moise îşi punea din nou vălul pe faţă până când intra să vorbească cu [Domnul].





“Como é belo esperar!” São Padre Pio de Pietrelcina