1. Domnul i-a zis lui Moise: ,,Acum vei vedea ce-i voi face lui Faraón; căci prin mâna [mea] puternică îi va lăsa [să plece] şi prin mâna [mea] puternică îi va alunga din ţara lui”.

2. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: ,,Eu sunt Domnul.

3. Eu m-am arătat lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób ca «Dumnezeul cel Atotputernic»; dar nu m-am făcut cunoscut lor cu numele meu, «Domnul».

4. De asemenea, am stabilit alianţa mea cu ei, ca să le dau ţara Canaán, ţara pribegiei lor în care au locuit ca străini.

5. Eu am auzit geamătul fiilor lui Israél, pe care egipténii i-au făcut sclavi, şi mi-am adus aminte de alianţa mea.

6. De aceea, spune fiilor lui Israél: «Eu sunt Domnul: Eu vă voi scoate de sub jugul egipténilor, vă voi elibera din sclavia lor şi vă voi răscumpăra cu braţ întins şi cu mari judecăţi.

7. Vă voi lua ca popor al meu, voi fi pentru voi Dumnezeu şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care vă scoate de sub jugul egipténilor.

8. Vă voi duce în ţara asupra căreia mi-am ridicat mâna ca s-o dau lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób şi vă voi da-o ca moştenire. Eu sunt Domnul»”.

9. Aşa le-a vorbit Moise fiilor lui Israél, dar ei n-au ascultat de Moise, din cauza deznădejdii şi a sclaviei grele.

10. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând:

11. ,,Mergi şi spune-i lui Faraón, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israél [să plece] din ţara lui!”.

12. Moise a vorbit înaintea Domnului şi a zis: ,,Iată că fiii lui Israél nu m-au ascultat! Cum o să mă asculte Faraón, de vreme ce eu nu sunt îndemânatic la vorbire?”.

13. Domnul le-a vorbit lui Moise şi lui Áaron şi le-a poruncit [să meargă] la fiii lui Israél și la Faraón, regele Egiptului, ca să-i scoată pe fiii lui Israél din ţara Egiptului.

14. Aceştia sunt capii casei părinţilor lor: fiii lui Rubén, întâiul născut al lui Israél: Enóh, Palú, Heţrón şi Carmí. Acestea sunt familiile lui Rubén.

15. Fiii lui Simeón: Iemuél, Iamín, Ohád, Iachín, Ţohár şi Saul, fiul canaaneéncei. Acestea sunt familiile lui Simeón.

16. Acestea sunt numele fiilor lui Lévi, după descendenții lor: Gherşón, Chehát şi Merári. Anii vieţii lui Lévi au fost o sută treizeci şi şapte de ani.

17. Fiii lui Gherşón: Libní şi Șiméi, după familiile lor.

18. Fiii lui Chehát: Amrám, Iţhár, Hebrón şi Uziél. Anii vieţii lui Chehát au fost o sută treizeci şi trei de ani.

19. Fiii lui Merári: Mahlí şi Muşí. Acestea sunt familiile lui Lévi, după generaţiile lor.

20. Amrám a luat-o de soţie pe Iochebéd, mătuşa sa. Ea i-a născut pe Áaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amrám au fost o sută treizeci şi şapte de ani.

21. Fiii lui Iţhár: Córe, Néfeg şi Zicrí.

22. Fiii lui Uziél: Mişaél, Elţafán şi Sitrí.

23. Áaron a luat-o de soţie pe Elişéba, fiica lui Aminadáb, sora lui Nahşón, şi ea i-a născut pe Nadáb, Abíhu, Eleazár şi Itamár.

24. Fiii lui Córe: Asír, Elcaná şi Abiasáf. Acestea sunt familiile lui Córe.

25. Eleazár, fiul lui Áaron, şi-a luat de soţie pe una din fiicele lui Putiél şi ea i l-a născut pe Pinhás. Aceştia sunt capii părintești ai levíţilor, după familiile lor.

26. Aceştia sunt Áaron şi Moise, cărora le-a zis Domnul: ,,Scoateţi-i din ţara Egiptului pe fiii lui Israél, după grupurile lor!”.

27. Ei sunt aceia care i-au vorbit lui Faraón, regele Egiptului, ca să-i scoată pe fiii lui Israél din Egipt. Aceştia sunt Moise şi Áaron.

28. În ziua în care i-a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului,

29. Domnul i-a zis lui Moise: ,,Eu sunt Domnul. Spune-i lui Faraón, regele Egiptului, tot ceea ce eu îţi spun!”.

30. Moise a vorbit înaintea Domnului: ,,Iată, eu sunt neîndemânatic la vorbire! Cum mă va asculta Faraón?”.





“A cada vitória sobre o pecado corresponde um grau de glória eterna”. São Padre Pio de Pietrelcina