Cartea a doua a Macabéilor, 4

1. Símon, despre care s-a vorbit mai înainte, cel care denunţase vistieria şi patria, îl vorbea de rău pe Onías, că el fusese instigatorul împotriva lui Heliodór şi artizanul relelor care l-au lovit.

2. Pe binefăcătorul cetăţii, pe apărătorul conaţionalilor, pe cel zelos faţă de lege îndrăznea să-l numească conspirator împotriva intereselor [publice].

3. Duşmănia împotriva acestuia a înaintat, aşa încât s-au săvârşit şi omoruri de către cei tocmiţi de Símon.

4. Onías, considerând cât de primejdioasă este duşmănia şi cum Apolónius, [fiul] lui Menestéus, guvernatorul Celesíriei şi al Feníciei, mărea răutatea lui Símon,

5. s-a dus la rege, nu ca să devină acuzatorul cetăţenilor, ci urmărind ceea ce este în interesul întregului popor şi al fiecăruia.

6. Căci văzuse că fără bunăvoinţa regelui nu va putea obţine pacea în interesele [publice] şi că Símon nu va pune capăt nebuniei lui.

7. Însă, când Seleúcus a trecut din viaţă şi obţinând Antióh, cel numit Epifánul, domnia, Iáson, fratele lui Onías, a pus mâna prin înşelăciune pe funcţia de mare preot,

8. promiţându-i regelui, într-o întâlnire, trei sute şaizeci de talánţi de argint şi alţi optzeci dintr-o altă intrare.

9. Pe lângă aceştia, s-a angajat în scris să-i dea alţi o sută cincizeci de talánţi dacă i se dă autoritatea să înfiinţeze un gimnaziu şi o efebie, iar cei care sunt în Ierusalím să fie înscrişi ca antiohieni.

10. Primind acordul regelui, [Iáson] a pus mâna pe putere imediat şi i-a constrâns pe conaţionalii săi să treacă la obiceiuri greceşti.

11. A desfiinţat favorurile regale stabilite iudeilor prin Ioan, tatăl lui Eupolémos, cel care a făcut delegaţia pentru [a obţine] prietenia şi alianţa cu románii, a abolit legile cetăţeneşti, înlocuindu-le cu practici ilegale.

12. A construit cu plăcere gimnaziul chiar sub acropole şi îi aduna pe cei mai buni dintre efebii care purtau pălării cu boruri largi.

13. S-a ajuns la culmea elenismului şi a introducerii obiceiurilor străine din cauza fărădelegii nemăsurate a nelegiuitului şi a celui care nu era mare preot, Iáson.

14. Nici preoţii nu mai aveau râvnă pentru cele ale slujirii altarului, ci, dispreţuind templul şi neglijând jertfele, alergau să ia parte la jocurile ilegale în palestră, la chemarea discului.

15. Lucrurile preţuite de părinţi nu mai erau cinstite de nimeni, ci mult mai mult erau apreciate gloriile greceşti,

16. acelea din cauza cărora i-au lovit necazuri mari, fiindcă tocmai aceia al căror fel de viaţă voiau să-l imite şi cu care voiau să se asemene, ei aveau să devină duşmani şi prigonitori.

17. Nu este puţin lucru să necinsteşti legile dumnezeieşti. Aceasta se va vedea în cele ce urmează.

18. Când erau luptele la cinci ani în Tir şi regele era prezent,

19. ticălosul Iáson a trimis din Ierusalím spectatori antioheni care au dus cu ei trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercúle. Cei care duceau au considerat că nu se cuvenea să le folosească pentru jertfă şi să le păstreze pentru altă cheltuială.

20. Acestea, care fuseseră trimise pentru jertfa lui Hercúle, din cauza celor care le purtau, au fost vărsate pentru pregătirea triremelor.

21. Când Apolónius, [fiul] lui Menestéus, a fost trimis în Egipt la înscăunarea regelui [Ptoleméu] Filométor, Antióh a înţeles că are gânduri străine faţă de el şi a hotărât să se pună în siguranţă. Atunci a ajuns la Iópe şi apoi a mers la Ierusalím.

22. A fost primit de Iáson şi de cetate cu măreţie şi a fost întâmpinat cu torţe şi cu strigăte. De aici a mărşăluit spre Fenícia.

23. După trei ani, Iáson l-a trimis pe Meneláu, fratele lui Símon, cel amintit mai înainte, ca să ducă regelui banii şi să-i amintească să termine lucrurile urgente.

24. Prezentându-se la rege şi lăudându-l în modul celor puternici, a dobândit pentru el funcţia de mare preot, dându-i cu trei sute de talánţi de argint mai mult decât Iáson.

25. Luând împuternicirile regeşti, s-a apropiat de funcţia de mare preot, neavând nimic vrednic [de aceasta], ci mai degrabă mânia unui tiran crud şi furia unei fiare sălbatice.

26. Iáson, care l-a înşelat pe propriul frate, a fost înşelat de un altul şi a fost constrâns să fugă în ţinutul Amánitis.

27. Meneláu a luat în stăpânire puterea, dar din banii promişi regelui nu plătea nimic.

28. Sostratos, guvernatorul acropolei, i-a făcut cerere, pentru că el era împuternicit cu [strângerea] dărilor. De aceea, amândoi au fost chemaţi de rege.

29. Meneláu l-a lăsat ca locţiitor în funcţia de mare preot pe Lisimáh, fratele său, iar Sostratos pe Crátes, [guvernatorul] peste ciprioţi.

30. Întâmplându-se acestea, s-au ridicat cei din Tars şi din Málos şi s-au revoltat pentru că [dările] fuseseră date în dar lui Antióhidis, concubina regelui.

31. Regele a plecat în grabă să liniştească lucrurile şi l-a lăsat ca locţiitor pe Andrónic, unul dintre demnitarii vrednici.

32. Meneláu, considerând că a prins un moment favorabil, a sustras câteva lucruri de aur din templu şi i le-a dăruit lui Andrónic, iar pe celelalte a reuşit să le vândă în Tir şi în cetăţile învecinate.

33. Când a aflat clar acestea, Onías l-a mustrat, plecând într-un loc sigur, la Dáfne, care este lângă Antiohía.

34. Meneláu, luându-l deoparte pe Andrónic, l-a îndemnat să pună mâna pe Onías. Acesta s-a apropiat de Onías şi, încrezându-se în viclenie, i-a întins mâna dreaptă cu jurământ, deşi avea o suspiciune, şi l-a convins să iasă din locul sigur. Atunci, Andrónic l-a ucis îndată, fără să ţină cont de dreptate.

35. Din cauza aceasta, nu doar mulţi iudei, ci şi dintre celelalte neamuri s-au indignat şi s-au mâniat pentru uciderea nedreaptă a acestui bărbat.

36. Când regele s-a întors din ţinuturile Cilíciei, iudeii din cetate şi aceia dintre greci care urau nelegiuirea au venit la el cu problema legată de uciderea lui Onías.

37. Antióh s-a mâhnit în adâncul sufletului, a fost mişcat de milă şi l-a plâns [pe Onías] pentru prudenţa şi buna purtare a celui mort.

38. Apoi, aprins fiind de mânie, imediat i-a luat lui Andrónic [mantia] de purpură şi, rupându-i hainele, l-a purtat prin toată cetatea până în locul unde acesta îşi arătase nelegiuirea faţă de Onías. Acolo l-a scos din lumea aceasta pe ticălos şi s-a împlinit pedeapsa dreaptă a Domnului.

39. Făcându-se multe sacrilegii în cetate de către Lisimáh cu ştirea lui Meneláu, când s-a răspândit vestea, mulţimea s-a adunat împotriva lui Lisimáh pentru că multe obiecte de aur fuseseră deja împrăştiate.

40. Mulţimea s-a ridicat cuprinsă de mânie. Lisimáh a înarmat trei mii de oameni şi a pornit atacuri nelegiuite sub conducerea unui oarecare Aurános, om înaintat în vârstă, dar şi în nebunie.

41. Dându-şi seama de atacul lui Lisimáh, unii au pus mâna pe pietre, alţii pe pari groşi, alţii, luând cenuşa care era acolo, aruncau de-a valma asupra [oamenilor] lui Lisimáh.

42. De aceea, pe mulţi i-au rănit, pe alţii i-au doborât, pe toţi ceilalţi i-au pus pe fugă, iar pe sacrileg au pus mâna lângă vistierie.

43. Pentru acestea, s-a pornit judecată împotriva lui Meneláu.

44. Când regele a ajuns la Tir, trei bărbaţi trimişi de sfatul bătrânilor au apărat în faţa [regelui] cauza lor [împotriva lui Meneláu].

45. Fiind fără scăpare, Meneláu i-a promis bani mulţi lui Ptoleméu, [fiul] lui Doriménes, ca să-l convingă pe rege.

46. Ptoleméu, luându-l pe rege în portic ca pentru a se răcori, l-a făcut să-şi schimbe părerea.

47. Acesta l-a eliberat pe Meneláu, cauza întregii nenorociri, iar pe bieţii judecători, care ar fi fost lăsaţi liberi chiar dacă ar fi vorbit înaintea sciţilor, i-a condamnat la moarte.

48. Imediat au avut de suportat o pedeapsă nedreaptă cei care au vorbit în favoarea cetăţii, a poporului şi lucrurilor sfinte.

49. De aceea, chiar şi cei din Tir, care urau nelegiuirea, au contribuit cu dărnicie la înmormântarea lor.

50. Meneláu, din cauza lăcomiei celor puternici, a rămas în funcţie şi, crescând în răutate, a ajuns marele ticălos al concetăţenilor lui.