1 Mi-am spus inimii: „Hai, vreau să gust veselia şi să văd bunăstarea!”. Dar şi aceasta este deşertăciune.
2 Am spus râsului: „Prostie!” şi veseliei: „Ce poate face aceasta?”.
3 Am decis în inima mea să-mi dau trupul vinului şi inima să fie călăuzită cu înţelepciune, ca să fie prinsă de nebunie până când voi putea vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în timpul zilelor vieţii lor.
4 Am făcut lucrări mari: mi-am construit case şi am plantat pentru mine.
5 Mi-am făcut grădini şi livezi şi am plantat în ele pomi pentru tot felul de fructe.
6 Mi-am făcut cisterne de apă ca să ud pădurea unde cresc pomii.
7 Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut copii de casă; ba chiar am avut turme de vite şi de oi mai multe decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalím.
8 Mi-am adunat argint şi aur şi proprietăţi de regi şi de provincii. Mi-am procurat cântăreţi şi cântăreţe – deliciul fiilor oamenilor – şi multe concubine.
9 Am devenit cel mai mare faţă de toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalím şi înţelepciunea mea stătea înaintea mea.
10 Tot ce mi-au cerut ochii nu am ascuns de la ei; nu i-am refuzat inimii mele nicio veselie şi inima mea s-a bucurat de toată truda mea, căci aceasta este partea mea din tot chinul meu.
11 Mi-am întors faţa către toate lucrările pe care le-a făcut mâna mea şi la toată truda prin care m-am trudit să le fac. Iată, toate sunt deşertăciune şi goană după vânt şi nu este niciun folos sub soare.
12 Şi mi-am întors faţa ca să văd înţelepciunea, prostia şi nebunia. Ce [poate face] omul care vine după rege? Ceea ce deja au făcut [alţii]!
13 Eu am văzut că este mai mult folos în înţelepciune decât în nebunie, mai mult folos în lumină decât în întuneric.
14 Cel înţelept are ochii în cap, dar cel nesimţit umblă în întuneric. Şi eu am recunoscut că li se întâmplă tuturor aceeaşi soartă.
15 Mi-am zis eu în inimă: „Dacă mi se întâmplă şi mie cum i se întâmplă celui nesimţit, atunci ce folos că am devenit înţelept şi eu?”.
16 Căci nu este amintire veşnică a celui înţelept ca şi a celui nesimţit: imediat, în zilele care vin, totul este uitat. Cum moare înţeleptul, aşa moare şi nesimţitul!
17 Am urât viaţa, căci rea era asupra mea lucrarea pe care o făcusem sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.
18 Am urât toată truda cu care m-am trudit sub soare şi pe care o las omului care va fi după mine.
19 Cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Dar el va lua în putere toată truda mea cu care m-am trudit şi am devenit înţelept sub soare. Şi aceasta este deşertăciune.
20 Mi-am întors inima spre disperare, din cauza întregii trude cu care m-am trudit sub soare.
21 Căci există câte un om care se trudeşte cu înţelepciune, cu ştiinţă şi cu success şi om care nu se trudeşte, şi i se dă partea. Şi aceasta este deşertăciune şi rău mare.
22 Căci ce are omul în toată truda lui şi în toată goana inimii lui cu care se trudeşte sub soare?
23 Căci toate zilele sale sunt osteneală şi inima lui nu se poate odihni din cauza indignării îndeletnicirii lui nici noaptea. Şi aceasta este deşertăciune.
24 Nu este bine pentru om decât să mănânce, să bea şi sufletul lui să vadă binele din truda sa. Şi aceasta am văzut-o eu că este din mâna lui Dumnezeu.
25 Căci cine mănâncă şi cine se bucură în afară de mine?
26 Căci omului care este bun în ochii lui, el îi dă înţelepciune, cunoaştere şi bucurie, iar celui care păcătuieşte îi dă ocupaţie ca să adune, să strângă şi să-i dea celui care este bun înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt.
Versículos relacionados com Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul), 2:
Ecclesiastes 2 abordează căutarea autorului de fericire și sens în viață prin diferite experiențe și întreprinderi, dar până la urmă concluzionează că totul este vanitate și alungând vântul. Pentru a completa această temă, urmează cinci versete conexe:
Proverbe 16:9: „Inima omului își planifică calea, dar Domnul își îndreaptă urmele sale”. Autorul Ecclesiastes a încercat să -și planifice viața în căutarea fericirii și a succesului, dar în cele din urmă și -a dat seama că direcția lui Dumnezeu este cea mai importantă.
Matei 6:19-21: „Nu vă ajutați comori pe pământ, unde molia și rugina distrug și unde hoții se rup și fură. Dar vă ajută să comori pe cer, unde urmele și rugina nu se distrug și unde fac hoții nu rupe sau fura. Pentru unde este comoara ta, atunci inima ta va fi. " Acest verset subliniază ideea că căutarea de bogății și bunuri materiale este în zadar, deoarece nu aduc fericire de durată.
Filipeni 4:11-12: "Nu spun acest lucru ca, din necesitate, pentru că am învățat să mă mulțumesc cu ceea ce am. Știu că știu să am abundență; în toate felurile și în toate lucrurile sunt instruită, amândouă a fi abundent și foame; amândoi să aibă abundență, cât și să sufere nevoie. " Autorul Ecclesiastes a încercat să -și completeze golul interior cu bunuri și plăceri materiale, dar acest verset subliniază că adevărata fericire provine din mulțumirea cu ceea ce are.
Romani 12:2: „Nu se conformează modelului acestei lumi, ci devin reînnoirea minții tale, astfel încât ei să poată experimenta și să demonstreze voința bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu”. Autorul Ecclesiastes și -a dat seama că respectarea standardelor lumii și căutarea fericirii în plăcerile lumești este inutilă, acest verset indică necesitatea unei reînnoiri a minții pentru a găsi adevărata fericire.
Matei 16:26: „Căci omul va câștiga întreaga lume și își va pierde sufletul? Sau, ce poate omul să dea în schimbul sufletului său?” Autorul Ecclesiastes a încercat să găsească sensul în viață prin plăceri și realizări, dar acest verset subliniază importanța prioritizării vieții spirituale și eternității.
Chapitres: