Esdras, 9

1. Após todos esses acontecimentos, os chefes aproximaram-se de mim e disseram-me: “O povo de Israel, os sacerdotes e os levitas não se conservaram afastados dos habitantes desta terra. Imitaram as abominações dos cananeus, dos hiteus, dos ferezeus, dos jebuseus, dos amonitas, dos moabitas, dos egípcios e dos amorreus.

1. După ce s-au terminat acestea, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israél, preoţii şi levíţii nu s-au despărţit de popoarele ţărilor [comportându-se] după lucrurile abominábile ale canaaneénilor, ale hetéilor, ale ferezéilor, ale iebuséilor, ale celor din Amón, ale celor din Moáb, ale egipténilor şi ale amoréilor.

2. Tomaram, entre as filhas deles, mulheres para si e para seus filhos. Assim, a raça santa misturou-se com a dos habitantes dessas terras. Os chefes e os magistrados foram os primeiros a dar a mão a essa transgressão”.

2. Căci au luat [soţii] dintre fiicele lor pentru ei şi pentru fiii lor şi au amestecat descendenţa sfântă cu popoarele ţărilor; căpeteniile şi guvernatorii au fost cei dintâi în această infidelitate”.

3. Ouvindo essas palavras, rasguei minha túnica e a capa, arranquei os cabelos da cabeça e da barba e me sentei consternado.

3. Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi barba şi am stat jos copleşit.

4. Ao redor de mim reuniram-se todos aqueles que temiam as palavras do Deus de Israel, por causa da transgressão dos filhos do cativeiro. Quanto a mim, fiquei sentado e angustiado até o sacrifício da tarde.

4. Atunci s-au adunat la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israél din cauza infidelităţii celor deportaţi; eu am stat jos copleşit până la ofranda de seară.

5. Na hora da oblação da tarde, levantei-me de minha aflição com minhas vestes e meu manto rasgados; então, caindo de joelhos, estendi as mãos ao Senhor, meu Deus,

5. În momentul ofrandei de seară, m-am sculat din umilirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi şi mi-am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu.

6. e disse: “Meu Deus, estou coberto de vergonha e de confusão para levantar minha face para vós, meu Deus; porque as nossas iniquidades acumularam-se sobre nossas cabeças e nosso pecado chegou até o céu.

6. Şi am zis: „Dumnezeul meu, mi-e ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către tine. Căci păcatele noastre s-au înmulţit până peste cap şi vinovăţiile s-au mărit până la ceruri.

7. Desde o tempo de nossos pais até o dia de hoje, temos sido gravemente culpados. Por causa de nossas iniquidades, fomos escravizados, nós, nossos reis e nossos filhos; fomos entregues à mercê dos reis de outras terras, à espada, ao cativeiro, à pilhagem e à vergonha que nos cobre ainda hoje.

7. Din zilele părinţilor noştri, noi suntem în mare vinovăţie; pentru păcatele noastre am fost daţi noi, regii noştri şi preoţii noştri în mâna regilor ţărilor, sabiei, captivităţii, prăzii şi ruşinii feţei, cum este astăzi.

8. Entretanto, o Senhor, nosso Deus, testemunhou-nos por um momento a sua misericórdia, permitindo que subsistisse um resto dentre nós e concedeu-nos um abrigo em seu lugar santo. Nosso Deus quis assim fazer brilhar aos nossos olhos a sua luz e nos dar um pouco de vida no meio de nossa servidão.*

8. Acum, pentru puţin timp a fost [peste noi] îndurare de la Domnul Dumnezeul nostru. A făcut să rămână pentru noi un rest şi să ne dea un ţăruş în locul său cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină alinare în sclavia noastră.

9. Sim, somos escravos; mas nosso Deus não nos abandonou em nosso cativeiro. Ele nos concedeu a benevolência dos reis da Pérsia, dando-nos vida bastante para reconstruir a morada de nosso Deus, reerguer as ruínas; e também nos concedeu um abrigo seguro em Judá e em Jerusalém.

9. Căci noi suntem sclavi; dar Domnul Dumnezeul nostru nu ne-a abandonat în sclavia noastră, ci a îndreptat spre noi milostivirea înaintea regilor Pérsiei, dându-ne alinare ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru, să reparăm dărămăturile ei, şi ne-a dat un zid în Iúda şi în Ierusalím.

10. Agora, ó Deus nosso, que mais poderemos dizer depois de tudo isso?

10. Acum ce mai putem spune, Dumnezeul nostru? Noi am părăsit poruncile tale

11. Abandonamos os mandamentos que vós nos destes por meio de vossos servos, os profetas, que diziam: ‘A terra em que ides entrar para dominar como possessão vossa é uma terra de impureza, contaminada pelas imundícies dos povos dessas regiões, pelas abominações e impurezas com que a encheram de uma extremidade à outra.

11. pe care le-ai dat prin slujitorii tăi, profeţii, zicând: «Ţara pe care mergeţi să o luaţi în stăpânire este o ţară întinată din cauza întinărilor popoarelor şi a lucrurilor lor abominábile cu care au umplut-o de la un capăt la altul prin impurităţile lor.

12. Não deis, pois, vossas filhas a seus filhos nem tomeis as suas filhas para vossos filhos. Não vos preocupeis com sua prosperidade e seu bem-estar, para que vos torneis fortes e comais os bons produtos dessa terra, a qual transmitireis para sem­pre como herança aos vossos filhos’.

12. Voi să nu le daţi pe fiicele voastre fiilor lor şi să nu le luaţi pe fiicele lor pentru fiii voştri! Să nu căutaţi pacea şi binele lor în veci! [Astfel] vă veţi întări şi veţi mânca bunurile pământului şi veţi lăsa moştenire fiilor voştri pentru totdeauna».

13. Depois de tudo o que nos aconteceu por causa de nossas más ações e nossa grande culpabilidade, vós nos conservastes, ó nosso Deus, mais do que mereciam as nossas iniquidades e deixastes subsistir um resto dentre nós.

13. După tot ce a venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele şi a vinovăţiilor noastre mari, tu, Dumnezeul nostru, ne-ai pedepsit mai puţin decât [meritau] păcatele noastre şi ne-ai dat un rest ca acesta,

14. Poderíamos recomeçar a violar vossas leis, aliando-nos a esses povos abomináveis? Não vos irritaríeis contra nós, até nos exterminar, sem deixar um sobrevivente que pudesse escapar?

14. să ne întoarcem din nou să încălcăm poruncile tale şi să ne înrudim cu acele popoare abominábile? Oare nu ar fi mânia asupra noastră până la nimicire, încât să nu fie nici rest şi nici vreunul care să scape?

15. Senhor, Deus de Israel, vós sois justo, porque presentemente nada mais somos que um resto de sobreviventes. Eis-nos aqui diante de vós com nossa falta, porque não poderíamos subsistir em vossa presença depois do pecado”.

15. Doamne Dumnezeul lui Israél, tu eşti drept, căci noi suntem un rest care am rămas astăzi! Iată-ne înaintea ta cu vinovăţiile noastre, căci pentru aceasta nu este nimeni care să poată sta înaintea ta!”.