1. Fraţilor, dacă un om a căzut într-o greşeală, voi, cei spirituali, corectaţi-l în duhul blândeţii! Dar tu fii atent la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu!

2. Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos!

3. Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înşală pe sine însuşi.

4. Fiecare să-şi examineze fapta şi atunci va găsi motiv de laudă numai faţă de sine, şi nu faţă de alţii,

5. căci fiecare îşi va purta propria povară!

6. Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile şi celui pe care îl instruieşte!

7. Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va şi secera.

8. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viaţa veşnică.

9. Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi!

10. Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă!

11. Priviţi cu ce litere v-am scris cu propria mea mână!

12. Cei care vor să facă impresie în privinţa trupului vă constrâng pe voi să vă circumcideţi, numai ca să nu fie persecutaţi pentru crucea lui Cristos;

13. căci nici ei, care sunt circumcişi, nu păzesc Legea, ci vor ca să fiţi circumcişi pentru ca ei să se laude în trupul vostru.

14. Însă, în ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume!

15. Căci nici circumcízia, nici necircumcízia nu înseamnă ceva, ci numai noua creatură.

16. Şi tuturor celor care vor urma acest îndemn şi întregului Israél al lui Dumnezeu, pace şi îndurare.

17. De acum încolo nimeni să nu-mi aducă supărări, căci eu port în trupul meu stigmatele lui Isus!

18. Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin!





“Rezai e continuai a rezar para não ficardes entorpecidos”. São Padre Pio de Pietrelcina