1. Domnul i-a vorbit lui Moise:

2. „Spune-le fiilor lui Israél: «Oricine, dintre fiii lui Israél sau dintre străinii care locuiesc în Israél, dă din descendenţa sa lui Molóh să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre!

3. Eu îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat din descendenţa sa lui Molóh, întinând astfel sanctuarul meu şi profanând numele meu cel sfânt.

4. Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela care dă din descendenţa sa lui Molóh şi nu-l omoară,

5. îmi voi întoarce eu faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui şi-i voi nimici din mijlocul poporului lor pe el şi pe toţi cei care se iau după el, prostituându-se lui Molóh.

6. Dacă cineva se duce la necromanţi şi la ghicitori prostituându-se cu ei, îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său.

7. Dar voi sfinţiţi-vă şi să fiţi sfinţi, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!

8. Să ţineţi legile mele şi să le împliniţi! Eu sunt Domnul care vă sfinţeşte.

9. Oricine îi blestemă pe tatăl său şi pe mama sa să fie dat la moarte: i-a blestemat pe tatăl său şi pe mama sa! Sângele lui este asupra lui.

10. Dacă un om comite adulter cu femeia altuia – dacă comite adulter cu soţia aproapelui său – să fie daţi la moarte şi adulterul şi adultera!

11. Dacă un om se culcă cu soţia tatălui său şi descoperă goliciunea tatălui său, să fie daţi la moarte amândoi: sângele lor este asupra lor!

12. Dacă un om se culcă cu nora sa, să fie daţi la moarte amândoi: au făcut o ticăloşie; sângele lor este asupra lor!

13. Dacă un bărbat se culcă cu un bărbat cum s-ar culca cu o femeie, să fie daţi la moarte amândoi: au făcut un lucru abominábil. Sângele lor este asupra lor.

14. Dacă un om ia o soţie şi pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă în foc pe el şi pe ele ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru!

15. Dacă un om aduce în patul său un animal, să fie dat la moarte, iar animalul să-l ucideţi!

16. Dacă o femeie se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el, să fie ucişi şi femeia, şi animalul: să fie daţi la moarte! Sângele lor este asupra lor.

17. Dacă un om ia pe sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei lui, dacă îi vede goliciunea şi ea o vede pe a lui, este o infamie; să fie nimiciţi sub ochii fiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui şi îşi va purta vinovăţia.

18. Dacă un om se culcă cu o femeie în timpul ciclului ei şi-i descoperă goliciunea, dacă-i descoperă izvorul şi ea îşi descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor!

19. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, căci este descoperită ruda ta de sânge! Ei îşi vor purta vinovăţia.

20. Dacă un om se culcă cu mătuşa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; îşi vor purta păcatul: să moară fără copii!

21. Dacă un om o ia pe soţia fratelui său, este o impuritate; a descoperit goliciunea fratelui său: să nu aibă copii!

22. Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi ca să nu vă verse din gura ei ţara în care vă duc ca să locuiţi în ea!

23. Să nu umblaţi după obiceiurile poporului păgân pe care îl alung dinaintea voastră! Căci ei au făcut toate aceste lucruri şi m-am dezgustat de ei

24. şi v-am spus: ‹Voi veţi moşteni ţara lor şi eu v-o voi da ca să o moşteniţi: este o ţară în care curge lapte şi miere›. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.

25. Să faceţi deosebire între animalele pure şi cele impure, între păsările pure şi cele impure şi să nu vă întinaţi sufletele cu animale, cu păsări şi cu orice se târăşte pe pământ pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca impure!

26. Iar voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt; eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai mei.

27. Dacă între voi este un om sau o femeie care este necromant sau ghicitor, să fie daţi la moarte: să-i ucideţi cu pietre! Sângele lor este asupra lor»”.





“Viva feliz. Sirva ao Senhor alegremente e com o espírito despreocupado.” São Padre Pio de Pietrelcina