Znaleziono 2594 Wyniki dla: sunt

  • Sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru tot adevărul pe care le-ai făcut cu servitorul tău; am trecut Iordánul acesta numai cu un toiag, iar acum am devenit două tabere. (Cartea Genezei 32, 11)

  • A poruncit celui dintâi, zicând: „Când te va întâlni fratele meu Esáu şi te va întreba: «Al cui eşti? Unde te duci? Şi ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?», (Cartea Genezei 32, 18)

  • să spui: «Ale servitorului tău Iacób; ele sunt un dar trimis domnului meu Esáu; iată, vine şi el în urma noastră!»”. (Cartea Genezei 32, 19)

  • Şi-a ridicat ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceştia [care sunt] cu tine?”. [Iacób] a răspuns: „Copiii pe care Dumnezeu s-a milostivit [să-i dăruiască] servitorului tău”. (Cartea Genezei 33, 5)

  • [Iacób] i-a zis: „Domnul meu ştie că fiii sunt gingaşi şi că am în grijă oi şi vaci care alăptează; dacă le mânăm, într-o singură zi va muri toată turma. (Cartea Genezei 33, 13)

  • Esáu a zis: „Să-ţi las din oamenii care sunt cu mine?”. El a spus: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge că am aflat har în ochii stăpânului meu!”. (Cartea Genezei 33, 15)

  • „Oamenii aceştia sunt paşnici cu noi; să se aşeze în ţară şi să facă negoţ în ea; iată, ţara este largă înaintea lor! Noi le vom lua pe fiicele lor de soţii şi pe fiicele noaste le vom da lor. (Cartea Genezei 34, 21)

  • Numai aşa se învoiesc oamenii să locuiască împreună cu noi şi să devină un singur popor cu noi, dacă şi la noi se vor tăia împrejur toţi cei de parte bărbătească aşa cum sunt ei tăiaţi împrejur. (Cartea Genezei 34, 22)

  • Iacób a zis casei lui şi tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtaţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, purificați-vă şi schimbaţi-vă hainele, (Cartea Genezei 35, 2)

  • Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu cel Atotputernic. Fii rodnic şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri vor proveni din tine şi regi vor ieşi din coapsele tale! (Cartea Genezei 35, 11)

  • fiii Zílpei, servitoarea Léei: Gad şi Aşér; aceştia sunt fiii lui Iacób care i s-au născut în Padán-Arám. (Cartea Genezei 35, 26)

  • Acestea sunt generațiile lui Esáu, adică Edóm. (Cartea Genezei 36, 1)


“Reflita no que escreve, pois o Senhor vai lhe pedir contas disso.” São Padre Pio de Pietrelcina