Znaleziono 3195 Wyniki dla: iar

  • Ziua eram mistuit de căldură, iar noaptea de frig şi somnul nu se lipea de ochii mei. (Cartea Genezei 31, 40)

  • Dacă le vei umili pe fiicele mele şi dacă vei mai lua alte soţii în afară de fiicele mele, vezi – chiar dacă nu este nimeni cu noi –, Dumnezeu este martor între mine şi tine”. (Cartea Genezei 31, 50)

  • Sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru tot adevărul pe care le-ai făcut cu servitorul tău; am trecut Iordánul acesta numai cu un toiag, iar acum am devenit două tabere. (Cartea Genezei 32, 11)

  • Chiar tu ai zis: «Îţi voi face bine şi voi înmulţi descendenţa ta ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra»”. (Cartea Genezei 32, 13)

  • Şi a lăsat să meargă darul înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. (Cartea Genezei 32, 22)

  • Soarele răsărise deasupră-i când trecuse de Penuel, iar el şchiopăta din cauza coapsei. (Cartea Genezei 32, 32)

  • apoi s-au apropiat şi Léa şi copiii ei şi s-au prosternat; iar la urmă s-au apropiat Iosíf şi Rahéla şi s-au prosternat. (Cartea Genezei 33, 7)

  • Primeşte, te rog, binecuvântarea mea, care ţi-a fost adusă, fiindcă Dumnezeu s-a milostivit de mine şi am de toate!”. Şi a stăruit, iar el a primit. (Cartea Genezei 33, 11)

  • Atunci vă vom da pe fiicele noastre, iar fiicele voastre le vom lua pentru noi; vom locui cu voi şi vom deveni un singur popor. (Cartea Genezei 34, 16)

  • Pe când locuia Israél în ţinutul acela, Rubén s-a dus şi s-a culcat cu Bílha, concubina tatălui său. Şi Israél a auzit. Cei doisprezece patriarhi, fii ai lui Iacób Fiii lui Iacób au fost doisprezece; (Cartea Genezei 35, 22)

  • Au trecut nişte negustori madianíţi. Fraţii l-au tras pe Iosíf şi l-au scos din fântână şi l-au vândut pe Iosíf ismaelíţilor cu douăzeci de arginţi. Iar ei l-au dus pe Iosíf în Egipt. (Cartea Genezei 37, 28)

  • A zămislit iarăşi, a mai născut un fiu şi i-a pus numele Onán. (Cartea Genezei 38, 4)


“O homem sem Deus é um ser mutilado”. São Padre Pio de Pietrelcina