Fondare 127 Risultati per: darul

  • Să spuneţi de asemenea: «Iată, servitorul tău Iacób vine după noi!»”. Căci îşi zicea: „Îl voi îmblânzi cu darul care merge înaintea mea; după aceea, voi vedea faţa lui şi poate îşi va ridica fața”. (Cartea Genezei 32, 21)

  • Şi a lăsat să meargă darul înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. (Cartea Genezei 32, 22)

  • Iacób a răspuns: „Nu, te rog! Dacă am aflat har în ochii tăi, primeşte darul meu din mâna mea; căci am văzut faţa ta aşa cum aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, aşa de binevoitor mi-ai fost. (Cartea Genezei 33, 10)

  • Ridicaţi cât de mult [prețul de] zestre şi darul şi vă voi da după cum îmi veţi zice; numai daţi-mi tânăra de soţie!”. (Cartea Genezei 34, 12)

  • Ei şi-au pregătit darul pentru când avea să vină Iosíf, la amiază; căci auziseră că aveau să mănânce acolo. (Cartea Genezei 43, 25)

  • Când Iosíf a ajuns acasă, ei i-au adus în casă darul pe care-l aveau în mâini şi i s-au închinat cu faţa la pământ. (Cartea Genezei 43, 26)

  • ,,Spune-le fiilor lui Israél să-mi aducă un dar! De la fiecare om pe care-l lasă inima, să primiţi darul pentru mine. (Cartea Exodului 25, 2)

  • Iată darul pe care-l veţi primi de la ei: aur, argint şi bronz; (Cartea Exodului 25, 3)

  • Ele vor fi ale lui Áaron şi ale fiilor lui ca lege veşnică de la fiii lui Israél, căci este un dar ridicat. Va fi un dar ridicat din partea fiilor lui Israél din jertfele lor de pace, darul lor ridicat pentru Domnul. (Cartea Exodului 29, 28)

  • Iată ce vor da toţi cei care vor fi trecuţi în recensământ: o jumătate de síclu, după síclul sanctuarului, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de síclu va fi darul ridicat pentru Domnul. (Cartea Exodului 30, 13)

  • Orice om trecut în recensământ, de la douăzeci de ani în sus, va da darul ridicat pentru Domnul. (Cartea Exodului 30, 14)

  • A pus în inima lui şi a lui Oholiáb, fiul lui Ahisamác din tribul lui Dan, [darul] să înveţe pe alţii. (Cartea Exodului 35, 34)


“Ele e ouvir a Sua voz por meio das Suas inspirações e iluminações interiores.” São Padre Pio de Pietrelcina