Fondare 147 Risultati per: altul

  • Amândoi, bărbatul şi femeia lui, erau goi, dar nu se ruşinau unul de altul. (Cartea Genezei 2, 25)

  • Au zis unul către altul: „Haideţi să facem cărămizi şi să le ardem în foc!”. Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de mortar. (Cartea Genezei 11, 3)

  • Lot şi-a ales toată zona Iordánului şi a plecat Lot spre răsărit; şi s-au despărţit unul de altul. (Cartea Genezei 13, 11)

  • şi Míţpa, pentru că a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul! (Cartea Genezei 31, 49)

  • Ei au zis unul către altul: „Iată, vine visătorul acesta!. (Cartea Genezei 37, 19)

  • Îşi spuneau unul către altul: „Într-adevăr, noi suntem vinovaţi faţă de fratele nostru Iosíf, pentru că am văzut strâmtorarea sufletului său când se ruga de noi şi nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi strâmtorarea aceasta”. (Cartea Genezei 42, 21)

  • Ei s-au aşezat în faţa lui: după vârsta lor, de la cel dintâi născut, după dreptul lui de întâi-născut, şi până la cel mai tânăr, după tinereţea lui; şi oamenii aceia se uitau cu mirare unul la altul. (Cartea Genezei 43, 33)

  • Fiii lui Israél au văzut şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?”, căci nu ştiau ce era. Moise le-a zis: ,,Aceasta este pâinea pe care v-o dă Domnul ca s-o mâncaţi. (Cartea Exodului 16, 15)

  • Fiii lui Israél au făcut aşa şi au adunat unul mai mult, altul mai puţin. (Cartea Exodului 16, 17)

  • Mâinile lui Moise s-au îngreunat; ei au luat o piatră, au pus-o sub el iar el s-a aşezat pe ea. Iar Áaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de cealaltă; şi mâinile lui au rămas stabile până la apusul soarelui. (Cartea Exodului 17, 12)

  • Moise a ieşit să-l întâmpine pe socrul său, s-a plecat înaintea lui şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cort. (Cartea Exodului 18, 7)

  • Când se iscă vreo pricină între ei, vin la mine; eu judec între unul şi altul şi le fac cunoscute hotărârile lui Dumnezeu şi legile lui”. (Cartea Exodului 18, 16)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraquíssimo com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina