Fondare 285 Risultati per: Solomón

  • Regele Solomón a adus jertfe douăzeci şi două de mii de boi, o sută douăzeci şi două de mii de oi. Regele şi tot poporul au dedicat templul lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 5)

  • Solomón a consacrat mijlocul curţii, care este înaintea casei Domnului, şi acolo a adus arderile de tot şi grăsimile jertfelor de împăcare; căci altarul de bronz pe care îl făcuse Solomón nu era suficient pentru arderile de tot, pentru ofrande şi pentru grăsimi. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 7)

  • Solomón a celebrat sărbătoarea în vremea aceea timp de şapte zile; tot Israélul era cu el: de la intrarea în Hamát până la râul Egiptului. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 8)

  • În ziua a douăzeci şi treia a lunii a şaptea, [Solomón] a trimis poporul la corturile lor. Erau bucuroşi şi cu inima veselă pentru binele pe care Domnul l-a făcut lui Davíd, lui Solomón şi lui Israél, poporul său. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 10)

  • Solomón a terminat casa Domnului şi casa regelui. A avut succes în tot ce a avut la inimă să facă în casa Domnului şi în casa lui. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 11)

  • Domnul i s-a arătat lui Solomón noaptea şi i-a zis: „Am ascultat rugăciunea ta şi am ales locul acesta drept casă pentru jertfe. (Cartea a doua a Cronicilor 7, 12)

  • După douăzeci de ani, cât timp Solomón a zidit templul Domnului şi palatul său, (Cartea a doua a Cronicilor 8, 1)

  • Solomón a mers împotriva [cetăţii] Hamát la Ţobá şi a pus stăpânire pe ea. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 3)

  • [cetatea] Baalát şi toate cetăţile-depozit pe care le avea Solomón, toate cetăţile pentru care şi toate cetăţile pentru călăreţi: tot ce a dorit Solomón să construiască în Ierusalím, în Libán şi în tot ţinutul stăpânirii sale. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 6)

  • dintre fiii lor care au rămas după ei în ţară şi pe care nu i-au nimicit fiii lui Israél, Solomón i-a adus la munci forţate până în ziua de azi. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 8)

  • Pe fiii lui Israél, Solomón nu i-a pus să fie sclavi la muncile sale, întrucât ei erau războinici, căpetenii ale slujitorilor săi, căpetenii ale carelor şi ale călăreţilor săi. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 9)

  • Acestea sunt căpeteniile pe care le avea regele Solomón: două sute cincizeci care supravegheau poporul. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 10)


“Por que a tentação passada deixa na alma uma certa perturbação? perguntou um penitente a Padre Pio. Ele respondeu: “Você já presenciou um tremor de terra? Quando tudo estremece a sua volta, você também é sacudido; no entanto, não necessariamente fica enterrado nos destroços!” São Padre Pio de Pietrelcina