Talált 243 Eredmények: Abrahám

  • Căci este scris că Abrahám a avut doi fii: unul din sclavă şi unul din [femeia] liberă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 22)

  • Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abrahám se îngrijeşte. (Scrisoarea către Evrei 2, 16)

  • De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abrahám, pentru că nu putea să jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine, (Scrisoarea către Evrei 6, 13)

  • Şi astfel, aşteptând cu îndelungă răbdare, [Abrahám] a obţinut cele promise. (Scrisoarea către Evrei 6, 15)

  • Într-adevăr, acest Melchísedec, regele Salémului, preot al Dumnezeului Preaînalt, a ieşit în întâmpinarea lui Abrahám când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor şi l-a binecuvântat. (Scrisoarea către Evrei 7, 1)

  • Acestuia, Abrahám i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus, înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salémului, care înseamnă rege al păcii. (Scrisoarea către Evrei 7, 2)

  • Observaţi deci cât de mare este acela căruia patriarhul Abrahám i-a dat a zecea parte din pradă! (Scrisoarea către Evrei 7, 4)

  • Şi în timp ce aceia dintre fiii lui Lévi care au primit preoţia au poruncă după Lege să ia zeciuiala de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi aceştia se trag din Abrahám, (Scrisoarea către Evrei 7, 5)

  • acesta, care [nu se trage] din ei prin genealogie, l-a supus la zeciuială pe Abrahám şi l-a binecuvântat pe cel care avea promisiunile. (Scrisoarea către Evrei 7, 6)

  • Şi ca să spunem aşa, prin Abrahám, chiar şi Lévi, care primeşte zeciuială, este supus la zeciuială, (Scrisoarea către Evrei 7, 9)

  • Prin credinţă, Abrahám a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge. (Scrisoarea către Evrei 11, 8)

  • Prin credinţă, Abrahám l-a adus ca jertfă pe Isáac atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, (Scrisoarea către Evrei 11, 17)


“Que Nossa Senhora nos obtenha o amor à cruz, aos sofrimentos e às dores.” São Padre Pio de Pietrelcina