pronađen 5 Rezultati za: culmea

  • (1a) treia zi, Estéra s-a îmbrăcat cu [hainele] sale regale şi a venit în curtea interioară a casei regelui, în faţa casei regelui. Regele stătea pe tronul său de domnie, în faţa uşii casei. 1a În ziua a treia, când a încetat să se mai roage, s-a dezbrăcat de hainele de jale şi s-a îmbrăcat în veşmintele gloriei ei. (1b) Şi, împodobindu-se cu strălucire, după ce l-a chemat pe Dumnezeu cel a toate văzător şi mântuitor, le-a luat cu sine pe cele două slujnice: şi pe una dintre ele se sprijinea ca într-o alintare, iar cealaltă o urma ţinându-i poalele veşmântului. 1c Ea era îmbujorată în culmea frumuseţii ei şi chipul îi era vesel ca al unei îndrăgostite, însă inima îi era strânsă de teamă. 1d Şi, după ce a trecut de toate uşile, a stat dreaptă înaintea regelui; acesta era aşezat pe tronul său regesc şi îmbrăcat cu toate veşmintele strălucirii sale, împodobit peste tot cu aur şi nestemate; şi era foarte înfricoşător. 1e Şi, ridicându-şi chipul înflăcărat de slavă, a privit în culmea mâniei, iar regina s-a prăbuşit: s-a schimbat la faţă de slăbiciune şi şi-a lăsat capul pe cel al slujnicei care mergea înaintea ei. 1f Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, tulburat, acesta a sărit de pe tronul lui şi a prins-o în braţe până şi-a venit în fire; şi o mângâia cu cuvinte împăciuitoare şi i-a spus: 1g „Ce este, Estéra? Eu sunt fratele tău; îndrăzneşte, nu vei muri, căci porunca noastră este pentru cei de rând: apropie-te!”. (Cartea Estérei 6, 1)

  • Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalím culmea bucuriei mele! (Cartea Psalmilor 137, 6)

  • S-a ajuns la culmea elenismului şi a introducerii obiceiurilor străine din cauza fărădelegii nemăsurate a nelegiuitului şi a celui care nu era mare preot, Iáson. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 13)

  • Vai de cununa trufaşă a beţivilor lui Efraím, de floarea veştejită a frumuseţii sale strălucitoare care este pe culmea văii mănoase a celor doborâţi de vin! (Cartea profetului Isaía 28, 1)

  • iar floarea veştejită a frumuseţii sale strălucitoare, care este pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie pe care, de îndată ce o vede cineva, când este în mâna lui, o şi înghite. (Cartea profetului Isaía 28, 4)


“Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade.” São Padre Pio de Pietrelcina